MasterCard şi Netopia au lansat miercuri în România aplicaţia mobilPay MasterCard Mobile. Aceasta este disponibilă pentru telefoanele si tabletele pe iOS şi Android, ulterior urmând să fie adăugate şi alte platforme. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit în Google Play şi App Store şi folosită pentru plăţi diverse, cum ar fi cele de facturi, pentru reîncărcarea cartelelor preplătite sau pentru produse şi servicii furnizate de comercianţii parteneri.
Aplicaţia permite, pentru moment, doar plata facturilor emise de Orange România şi reîncărcarea cartelelor preplătite ale operatorilor principali de telefonie mobilă. Dezvoltatorii promit insa ca vor exista şi alte servicii ce vor putea fi platite.
„mobilPay MasterCard Mobile este prima aplicaţie de plăţi mobile remote din România cu ajutorul căreia clienţii posesori de carduri MasterCard pot plăti cu telefonul pentru produse şi servicii prezentate de comercianţii parteneri”, a declarat Gabriel Ghiţă, Business Development Manager CEE, MasterCard Europe.
„Esenţa modelului MasterCard Mobile este asigurarea unui cadru reglementat pentru plăţi mobile sigure pentru consumatori şi comercianţi, în condiţii de interoperabilitate. Prin această lansare dăm startul dezvoltării sectorului de plăţi mobile remote şi punem la dispoziţia actorilor principali un model fezabil, dovedit de numeroasele platforme existente în prezent în ţări precum Brazilia, Turcia sau Polonia.”
„Această aplicație va produce o revoluție pe plan local în domeniul cumpărăturilor și al plăților de produse și servicii”, a explicat Antonio Eram, CEO Netopia mobilPay. „Vom asista la un proces prin care, treptat, telefonul mobil va lua locul portofelului. Românii vor putea să cumpere din ce în ce mai multe produse și să-și achite facturile de oriunde și în cel mai simplu mod posibil, printr-o singură aplicație, de pe telefon”, a adăugat acesta.
După ce descarcă aplicaţia, utilizatorii trebuie să se înregistreze, completând câteva date personale: nume, prenume, adresă de e-mail şi număr de telefon. Accesul în aplicaţie este securizat printr-un cod mPIN (mobile PIN) format din 6 cifre, definit iniţial de utilizator şi solicitat de fiecare dată când acesta deschide aplicaţia. Clienţii pot face plăţi în mobilPay MasterCard Mobile cu orice card MasterCard, iar înregistrarea cardurilor este necesară o singură dată.