OnLeaks continuă să vină cu dezvăluiri spectaculoase despre noua generație Samsung Galaxy S22, telefoane pe care sud-coreenii le vor lansa în primăvara anului viitor. Dacă imaginile sunt corecte, S22 se anunță a fi un adevărat best-buy, cu un look special și specificații tehnice ce spulberă concurența iPhone.
După ce, în ultima săptămână, am văzut randări ale Galaxy S22 și S22 + , OnLeaks vine cu câteva imagini spectaculoase cu varianta Ultra, smartphone-ul care ar urma să preia locul seriei Note.
Schimbările la nivelul design-ului nu vor fi majore față de ultimele câteva generații, însă modelul Ultra, echipat de obicei cu cele mai performante componente, ar putea integra acum și un stylus S-Pen, la fel ca pe seria Note. De altfel, zvonurile sugerează că Samsung ar putea folosi numele „Note” pentru acest model.
FYI, @UniverseIce suggests that the #GalaxyS22Ultra might have slightly different rear camera housing and metal frame design.
I have to admit, this kind of little refinements can happen until official launch… However, I’m confident my depiction is quite accurate enough. pic.twitter.com/oorKl8sfKB
— Steve H.McFly (@OnLeaks) September 25, 2021
Imaginile postate pe internet prezintă un cadru ceva mai subțire, cu un modul de camere redesenat. Este un aspect mai curat și parcă mai elegant care va include, în premieră, și slotul pentru stylus-ul S Pen.
Galaxy S22 Ultra sau Note22 Ultra?
Design-ul camerelor din imaginile cu Galaxy S22 Ultra (sau Note22 Ultra?) este, de altfel, cea mai mare schimbare față de S21 Ultra și Note20 Ultra, modelele anterioare de top ale companiei. Din punct de vedere al modului în care sunt amplasate în imagini, sistemul de camere ar putea fi similar cu cel de pe S21 Ultra: wide, ultra wide și două lentile cu zoom optic.
Recent a apărut un oarecare entuziasm cu privire la viitoarele produse Samsung, după ce firmă sud-coreeană a anunţat un senzor de 200 de megapixeli pentru telefoane.
Ice Universe a afirmat, însă, că Samsung Galaxy S22 Ultra va rămâne la 108 MP şi că telefoanele S22 nu vor aduce mari upgrade-uri faţă de S21. Sursa a postat pe Weibo că Samsung Galaxy S22 Ultra va avea o cameră principală de 108 megapixeli, cu pixeli de 0.8 microni, focalizare şi stabilizare optică îmbunătățite.
Telefonul avea şi o cameră ultrawide de 12 MP cu stabilizare optică, alături de două camere telephoto: una cu zoom optic 3X variabil şi OIS şi una cu zoom optic 10X variabil şi OIS.
Samsung Galaxy S22 şi S22+ ar urma să primească camere triple identice cu cele de pe S21 şi S21+, doar că trec de la 1.1X zoom optic la 3X. Camera selfie va avea 10 MP.
Following @UniverseIce comments on my #GalaxyS22Ultra, I asked my sources to investigate.
Seems a prototype w/ uniform body frame indeed exist but I got no confirmation on the camera housing design.
Nonetheless, here two updated renders depicting these prospective differences. pic.twitter.com/14bNzFxqDP— Steve H.McFly (@OnLeaks) September 26, 2021
Procesoare Snapdragon și Exynos
Samsung nu pare să adopte tehnologia de camere sub ecran pe dispozitivele S22.
Seria S22 va rula, bineînțeles, procesoare Snapdragon și Exynos.
Samsung Galaxy S22 va avea o baterie de 3700 mAh și încărcare la 25w, S22 Plus un acumulator de 4500 mAh și încărcare la 45W, iar Samsung Galaxy S22 Ultra o baterie de 5000 mAh și încărcare la 45W.
Altfel spus, Galaxy S22 și Galaxy S22 Plus pierd câte 300 mAh față de Galaxy S21 și Galaxy S21 Plus, iar Galaxy S22 Ultra păstrează capacitatea lui Galaxy S21 Ultra.