Seful de la Amazon, Jeff Bezos, a declarat, intr-un interviu pentru AllThingsD ca noua tableta Kindle Fire HD este cea mai buna din lume, depasind cu mult performantele “new iPad”.
“Anul trecut, am vrut sa construim tableta cu cel mai bun pret-calitate. In acest an, am vrut sa dezvoltam cea mai buna tableta, indiferent de pret. Dati la o parte pretul si veti vedea ca este, in continuare, cea mai buna tableta. Si asta la pretul de numai 499 de dolari”, si-a laudat marfa CEO Amazon.
Prezentata recent de GadgetReport.ro, versiunea de top a tabletei Kindle Fire vine cu un ecran de de 8,9 inch, ce ruleaza o versiune modificata de Android 4.0. Gadgetul ofera conexiune de date 4G LTE, un spatiu de stocare mai mare, de 32 GB si un pret intre 299 si 599 de dolari, in functie de capacitatea de stocare si prezenta modulului 4G LTE. Tableta va putea fi cumparata de pe Amazon incepand cu 20 noiembrie.
Pentru 49,99 de dolari, utilizatorii vor primi gadgetul si 250 MB trafic de date pe luna, 20 GB spatiu de stocare in cloud si 10 dolari credit pe magazinul Amazon.
Kindle Fire HD with 4G LTE vine cu un display Full HD cu rezolutia de 1920 x 1200 pixeli, la 254 pixeli per inchi, un procesor TI OMAP 4470, tactat la 1,5 Ghz, o memorie RAM de 1 GB si doua antene Wi-Fi care ruleaza in benzile de 2.4GHz si 5GHz.
Potrivit Amazon, resursele ii permit tabletei sa se miste cu 40% mai repede pe internet decat orice alta tableta din piata.
Tableta mai include o camera HD si difuzoare dual stereo cu Dolby Digital Plus.
Amazon a lansat si o versiune de 7 inch, cu o rezolutie de 1280×800 pixeli, o memorie de 1 GB si un procesor Texas Instrument OMAP 4460 tactat la 1,2GHz, o solutie care include un nucleu dual-core ARM Cortex-A9 si un procesor grafic PowerVR SGX540. Modelul va fi vandut din 15 septembrie la preturi intre 199 si 249 de dolari.