Compania Allerta a anuntat ca a strans peste 4,3 milioane de dolari pe portalul Kickstarter, acolo unde sunt postate diferse proiecte care isi cauta investitori. Firma spera sa stranga, initial, 100.000 de dolari.
Prototipul propus de Allerta s-a dovedit a fi extrem de atractiv atat pentru public cat si pentru investitori.
Pebble smart watch vine cu un display ePaper alb-negru de 1.26-inch si rezolutia de 144 x 168-pixel. Gadgetul are patru butoane de control, un sistem de vibrare si un accelerometru pe trei axe.
Pebble ePaper este compatibil atat cu sistemul iOS 5 de la Apple cat si cu Android astfel ca se conecteaza prin Bluetooth 2.1 + EDR la telefon si poate prelua apelurile, email-urile si SMS-urile.
De asemenea, ceasul iti permite sa accesezi serviciile Spotify, iTunes si Pandora. Ceasul este compatibil, de asemenea, cu o gama larga de aplicatii.
Gadgetul a atras atat de mare interes incat prima serie, vanduta la 99 dolari, s-a epuizat inca dinainte sa inceapa productia. In prezent, Allerta a lansat o noua serie, la 115 dolari. Ceasurile vor ajunge la clienti in septembrie.
Mai multe amanunte aflati de aici.