Lenovo a lansat joi, in Romania, doua noi ultrabook-uri cu noile procesoare de generatia a treia de la Intel, U310 si U410. Ambele vin cu un design slim si au dotari de top. Exista insa si cateva semne de intrebare.
La prima vedere, cele doua ultrabook-uri se prezinta excelent. Designul este unul foarte subtire, sunt usoare, au tastaturi sanatoase, bine inchegate si ecrane luminoase.
U 310 vine cu un display de 13,3 inch HD, iar U 410 are unul de 14 inch. Din prezentarea facuta joi de cei de la Lenovo la Biblioteca Universitara din Bucuresti, cele doua notebook-uri se vor a fi “cartea de vizita” a noii game de gadget-uri a producatorului chinez.
Citind specificatiile tehnice, pare ca cele doua gadgeturi se pot bate de la egal cu concurenta.
Ambele au procesoarele i7 de la Intel, de ultima generatie, vin cu memorii de 4 GB de RAM (U310) respectiv 8 GB ( U 410), spatii de stocare de 500 GB respectiv 1 TB, USB 3.0, sunet stereo Dolby® Home Theater® v4 etc.
Specificatiile tehnice pentru U310 le puteti vedea aici, iar pentru U410 aici.
Sa trecem, insa, la semnele de intrebare. Din start va spunem ca U410 nu l-am putut testa pentru un motiv de-a dreptul incredibil. Organizatorii au adus ultrabook-ul la conferinta insa acesta nu avea sistem de operare instalat.
Asa ca nu ne-a ramas decat sa admiram carcasa si cam atat. In ceea ce priveste cel de-al doilea ultrabook, U310, acesta avea instalat un Windows 7 Ultimate cu care am putut sa facem cateva simple teste.
Prima impresie este pozitiva. Windows-ul se misca rapid, programele se deschid instant, dovada ca procesorul si memoria lucreaza excelent.
Sa trecem insa la cateva teste simple pe care vi le recomandam de fiecare data cand vreti sa va cumparati un astfel de calculator.
Primul, cel de autonomie. Windows-ul ne-a aratat ca, la 73% baterie, U310 indica o autonomie de 2 ore si 51 de minute. Cam putin pentru un ultrabook. Cei de la Lenovo au afirmat, in conferinta, ca noul U310 ar avea o autonomie de pana la 7-8 ore.
Al doilea test este scoringul inregistrat de Windows. U310 a adunat un rating de 4,4 puncte din 7 posibile. Detalii in poza alaturata. Cam putin pentru un gadget de ultima generatie.
Un alt semn de intrebare este legat de pret. Pe site-ul oficial am aflat ca acesta costa 599 dolari, in timp ce in conferinta a fost vehiculat un pret in jur de 3000 de lei. U410 ar urma sa fie ceva mai scump, in jur de 4000 lei.
Oficialii Lenovo nu au anuntat, de asemenea, cand vom vedea aceste ultrabook-uri pe piata.
Pe ansamblu, cele doua ultrabook-uri de la Lenovo arata bine, au dotari interesante insa numai testele vor arata cat sunt de fiabile.