Razer a anunțat noua tehnologie Razer™ HyperPolling Technology, care debutează în noul mouse Razer Viper 8KHz, primul mouse de gaming conceput pentru sporturile electronice, cu un polling rate real de 8000Hz. Tehnologia Razer HyperPolling depășește polling rate-ul standard al industriei de gaming de 1000Hz, oferind 8000Hz și anunțând astfel o nouă era în lumea perifericelor de gaming atât ca viteză de răspuns, cât și ca fiabilitate.
În prezent, majoritatea mouse-urilor de gaming oferă un polling rate de până la 1000Hz. Deși majoritatea producătorilor au încercat să îmbunătățească acuratețea și viteza de răspuns a mouse-urilor din portofoliu, prea puțină atenție i-a fost acordată frecvenței cu care datele despre acționarea butoanelor și despre poziția dispozitivului sunt transmise către PC. Odată cu răspândirea sistemelor de gaming performate și a monitoarelor cu rată de refresh crescută, polling rate-ul îmbunătățit poate elimina problema agasantă a sacadărilor de scurtă durată (micro-stutters). Astfel se îmbunătățește experiența de joc, dar și performanța în special când diferența dintre victorie și înfrângere depinde de o fracțiune de secundă.
“Latența este o parte importantă când vine vorba de gameplay, afectând în mod semnificativ experiența de joc și totuși este unul dintre aspectele neglijate de multe printre companiile care se concentrează pe îmbunătățirea DPI. Spre deosebite de viteza exprimată prin DPI, latența scăzută oferă avantaje nu doar jucătorilor profesioniști, dar și celor ocazionali, reducând timpul de reacție cu milisecunde prețioase,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice din cadrul Razer. “Pe durata sesiunilor de testare și dezvoltare la care au participat un număr mare de jucători profesioniști, dar și entuziaști, majoritatea au raportat o experiență mai lină și mai rapidă în cazul folosirii tehnologiei Razer HyperPolling, pe care se bazează noul mouse de gaming dedicat sporturilor electronice, Viper 8KHz.”
De cel puțin 8x mai rapid
Polling rate (rata de eșantionare) este frecvența cu care dispozitivul transmite date către PC, standardul industriei fiind de până la 1000Hz (de 1000 de ori pe secundă). Tehnologia Razer HyperPolling folosește un controller USB cu performanțe superioare pentru a depăși acest standard, atingând un polling rate real de 8000Hz. Această caracteristică îi permite mouse-ului Viper 8KHz să trimită de până la opt ori mai multe date pe secundă, reducând efectiv input delay-ul de la 1ms la o optime de milisecundă.
Razer HyperPolling Technology poate transmite date mai actuale de care pot beneficia monitoarele cu o rată de refresh mai mare. Drept urmare, întârzierea dintre ultima transmisie a mouse-ului și următorul cadru afișat pe monitor este mult mai mică în comparație cu cea a unui polling rate de 1000Hz, acest lucru rezultând într-o experiență mai lină, iar poziția afișată a cursorului este una mult mai precisă.
Polling rate-ul mai ridicat poate reduce întârzierea afișării, minimizând efectul de micro-stutter și schimbările bruște de poziție a cursorului. Astfel, jucătorii pot beneficia de o acuratețe mai mare și de o mișcare mai lină a cursorului pe ecran. Tehnologia Razer HyperPolling nu oferă doar cea mai bună latență la click, ci și o varianță redusă la minimum a răspunsului de la un click la altul. Astfel, Razer HyperPolling este o tehnologie superioară altor tehnologii de top de pe piață.
„Această tehnologie este perfectă pentru jocuri care necesită o înaltă precizie și responsivitate, precum CS:GO,” a declarat Tarik „tarik” Celik, starul de CS:GO al echipei Evil Geniuses. Nikolay „Nikobaby” Nikolov, membru al echipei Alliance de Dota2 este de aceeași părere, spunând “îmi pot da seama imediat de diferența dintre 1000Hz și 8000Hz.”
Fii mai rapid decât competiția cu Viper 8KHz
Viper 8KHz este primul produs Razer ce dispune de tehnologia Razer HyperPolling, ce înglobează 3 inovații cheie într-un singur dispozitiv pentru a crea cel mai rapid mouse de gaming competitiv din lume. Switch-urile optice din cea de-a doua generație, senzorul optic Razer Focus+ și tehnologia Razer HyperPolling, oferă împreună un mouse de gaming cu o viteză, precizie și responsivitate de neegalat.
Cea de-a doua generație Razer Optical Mouse Switches a fost îmbunătățită pentru a oferi un feedback tactil mai pronunțat, fiecare click auzindu-se și simțindu-se acum mai satisfăcător. Prin eliminarea întârzierii de debounce utilizată în switch-urile mecanice tradiționale, switch-urile optice transmit acționarea butoanelor cu viteza luminii, iar tehnologia HyperPolling oferă cea mai mică latență până la afișare, ajutând gamerii să obțină timpi de reacție comparabili cu cei ai jucătorilor profesioniști. Extrem de rapide și durabile, switch-urile optice Razer din cea de-a doua generație sunt construite pentru a rezista la cel puțin 70 de milioane de apăsări.
Senzorul optic Razer Focus+ are cea mai mare acuratețe a rezoluției din industrie, cu o valoare de 99.6%, astfel încât chiar și cele mai mici mișcări sunt urmărite așa cum trebuie. Utilizând funcțiile inteligente ale senzorului împreună cu tehnologia Razer HyperPolling, jucătorii se vor bucura de o mișcare extrem de lină și lipsită de stutter a cursorului, ceea ce le va oferi un nivel înalt de precizie, ce poate duce la acel headshot decisiv în câștigarea meciului.
Viper 8KHz dispune de patine din 100% PTFE
Performanțele și tehnologia de top au fost înglobate într-o carcasă solidă, ambidextră, cu o greutate de doar 71 de grame. Noul mouse Viper 8KHz dispune de patine din 100% PTFE pentru o mișcare lină, și beneficiază de cablul Razer SpeedFlex ce permite realizarea de mișcări largi fără teama de agățare în marginea biroului.
Prin intermediul Razer Synapse 3, jucătorii pot personaliza funcțiile celor opt butoane programabile, pot crea funcții macro sau secundare și pot salva configurațiile profilurilor în memoria internă avansată a lui Viper 8KHz. Având o capacitate internă de stocare de până la cinci profiluri, utilizatorii pot beneficia de acces instantaneu la propriile configurații oriunde s-ar afla.
Un upgrade major față de predecesorul său, noul Viper 8KHz încorporează majoritatea inovațiilor tehnologice dezvoltate de Razer pentru a atinge un nivel de performanță nemaiîntâlnit.
DESPRE VIPER 8KHz
- Polling rate real de 8000Hz (0.125ms)
- Senzor optic Focus+ cu 20.000 DPI real
- De până la 650 țoli pe secundă (IPS) / accelerare 50 G / cea mai bună acuratețe din industrie de 99.6%
- Switch-uri optice Razer™, generația a doua, certificate pentru până la 70 de milioane de acționări
- Design ambidextru cu prize laterale de cauciuc deosebit de fiabile
- Patine 100% PTFE
- Rotiță de scroll concepută special pentru gaming
- Ajustarea senzitivității în timp real (Pași impliciți: 400/800/1600/2400/3200)
- Stocare hibridă: Cloud și memorie încorporată (4+1 profiluri)
- Personaliare prin sistemul de iluminare Razer Chroma™ RGB cu 16,8 milioane de opțiuni de culoare
- 7+1 butoane programabile
- Opțiuni avansate de ajustare a distanțelor Lift-off/Landing
- Compatibil Razer Synapse 3
- Cablu Speedflex de 1,8m
- Dimensiuni: 126.73 mm (Lungime) X 57.6 mm (lățime) X 37.81 mm (Înălțime)
- Greutate aproximativă: 71 g (fără cablu)