Review Sony SRS-XB12L. O boxă ieftină și de calitate

Data: 13/05/2020 | Autor: .

Dacă vrei să îți cumperi o boxă wireless, pe care să o folosești în casă sau oriunde mergi, o soluție optimă o reprezintă boxa Bluetooth Sony SRS-XB12L. Este o boxă bine construită, rezistentă la apă, cu o autonomie excelentă și un preț foarte bun.

Am cumpărat Sony SRS-XB12L din întâmplare, la o promoție de la eMAG, convinși fiind că brandul garantează calitatea. Eram în căutarea unei boxe simple, cu autonomie mare și pe care să putem să o luăm oriunde mergem.

Sony SRS-XB12L ne-a atras în primul rând prin designul optim. Are o formă ergonomică, este realizată din materiale de calitate, nu este grea și, poate cel mai interesant aspect, este rezistentă la apă.

În partea de sus are difuzorul care este acoperit cu o plasă rezistentă metalică, iar restul boxei este învelită într-un material cauciucat. La bază ai butoanele de control, de la cel de pornire/închidere la controlul volumului, Bluetooth și controlul redării.

Butoanele sunt acoperite de cauciuc și trebuie să apeși cu putere pe ele ca să acționeze. Nu este însă un factor deranjant. Dimpotrivă, îți asigură garanția că funcțiile boxei se activează așa cum îți dorești.

Boxele cu suprafețe tactile, ultima modă în materie, dau de cele mai multe ori erori, pentru că senzorul tactil nu este de nivelul celor montate pe smartphone-uri.

Sony SRS-XB12L se încarcă cu un cablu USB simplu, inclusiv de la laptop sau  cu încărcătorul de la telefon. Mufa de alimentare este bine izolată, astfel încât să nu intre apa în ea.

În zona de încărcare ai și o mufă de intrare sunet, astfel că poți conecta și alte dispozitive și fără bluetooth. De asemenea ai un buton de resetare.

Sony SRS-XB12L, sunet peste așteptări

Ce ne-a surprins plăcut la această boxă este sunetul foarte bun, cu un bass puternic (extra bass) și înalte și medii bine definite (20 Hz – 20.000 Hz/frecvență de eșantionare 44,1 kHz). Am fi vrut ca înaltele să fie mai ,,metalice’’ însă, pe ansamblu, sunetul este unul optim, peste cel oferit de multe alte boxe bluetooth scumpe, testate de GadgetReport.ro.

Sony SRS-XB12L se conectează foarte ușor la telefonul mobil sau la laptop/pc prin Bluetooth. Telefonul o găsește instant și, în 2 secunde, începe să redea muzica sau orice altceva îți dorești.

Am folosit boxa în special pentru Youtube, acolo unde redă foarte bine partea sonoră a clipurilor video, fără întreruperi sau întârzieri între imagine și sunet.  De asemenea, pe Youtube music boxa de aude foarte bine.

Sony SRS-XB12L, autonomie de o zi

Ne-a plăcut și faptul că boxa oferă o autonomie excelentă. Dacă în specificații este trecută o perioadă de 16 ore, noi am reușit să obținem sunet timp de aproape 12 ore. Bineînțeles contează cum și cât timp o folosești.

La o audiție obișnuită, de 1-2 ore pe zi, Sony SRS-XB12L trebuie încărcată după o săptămână.

Dacă te interesează boxa Sony SRS-XB12L, o poți cumpăra de pe acest LINK la un preț de numai 199 lei (preț valabil în mai 2020).

Noi credem că merită achiziția mai ales că vine perioada de ,,liberare’’, de după starea de urgență, și poți să o folosești atât la picnic, la pădure, cât și la mare sau la munte. Boxa poate fi folosită excelent și în mașină, pentru că baza este cauciucată și stă foarte bine pe bord. Dacă nu ai bluetooth pe mașină, cu Sony SRS-XB12L vei putea să răspunzi la apeluri fără să iei mâinile de pe volan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.