Apple va lansa anul viitor un nou iPhone, denumit cel mai probabil iPhone 8, cu un ecran cu margini rotunjite şi fără butonul circular de sub ecran. Informaţiile, lansate de Bloomberg, vin să susţină ceea ce GadgetReport.ro anticipa în trecut – că modelul din 2016 va fi doar unul intermediar, iar anul viitor va aduce un nou telefon, total diferit faţă de seria din prezent.
GadgetReport.ro relata, recent, că abia în 2017 am putea vedea un telefon cu un design nou şi facilităţi pe măsură care, cel mai probabil, va purta numele iPhone 8.
Decizia este susţinută şi de faptul că, anul viitor, Apple va marca 10 ani de la lansarea primului iPhone, astfel că va dori să lanseze un telefon nou, revoluţionar.
Tim Cook declara, de altfel, în urmă cu câteva luni că Apple pregătește câteva schimbări majore pentru iPhone în 2017.
Bloomberg susține, astfel, că modelul de anul viitor nu va fi dotat cu clasicul buton rotund de sub ecran care realizează revenirea la ecranul principal. Asta după ce, cu câteva zile înainte, relata că iPhone 8 va avea un ecran curbat pe ambele laturi, asemenea smartphone-urilor Edge de la Samsung.
Puse cap la cap, informaţiile vin să suţină ideea unui ecran mai mare, alături de un scanner pentru iris, în locul Touch ID-ului clasic.
Asta nu înseamnă că telefonul ce va fi lansat în 7 septembrie, iPhone 7 sau iPhone Pro, nu va aduce lucruri noi.
Dincolo de procesorul superior, însă nu cu mult faţă de generaţia actuală, noul gadget iPhone 7/Pro va avea o baterie mai mare, va introduce căştile speciale fără fir, va avea mai multă memorie RAM şi va fi rezistent la apă și praf.
GadgetReport.ro vă prezenta, zilele trecute, un clip video spion care pretinde că prezintă principalele deosebiri între iPhone Pro şi iPhone 6s.
Comparaţia vine să confirme, totodată, că noul iPhone 7/Pro va avea aceleaşi dimensiuni ca şi modelul precedent. Noua generaţie se va remarca, insa, prin profilul ceva mai subţire, de 6,1 mm, faţă de 7,1 mm de pe iPhone 6.
În ceea ce priveşte hardware-ul smartphone-ului, chinezii afirmă că iPhone 7/Pro va fi dotat cu noul procesor A10, alături de 3 GB de RAM, şi cu un spaţiu de stocare standard de 32 de GB.
Mai multe detalii despre camerele video şi celelalte facilităţi ale noului smartphone aflaţi de AICI.

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.
Cristi Popa este un jurnalist dedicat și un profesionist cu o etică puternică. El este cunoscut pentru capacitatea sa de a se adapta rapid la noile tehnologii și pentru a oferi informații corecte și la timp.
Pe lângă activitatea sa profesională, Cristi este un pasionat de tehnologie și un utilizator avid de gadgeturi. El este mereu în căutarea de noi tehnologii și gadgeturi care să-i facă viața mai ușoară și mai interesantă.