Sud-coreenii au anunţat lansarea celei de-a treia generaţii a ceasului inteligent Samsung Gear, un gadget care plusează la capitolul tehnologie şi care oferă un look clasic, atemporal. Samsung Gear S3 integrează cea mai nouă tehnologie mobilă într-un design elegant, este rezistent la apă și praf (IP68), se conectează la internet şi permite plăţile mobile, relatează GadgetReport.ro
Samsung Gear S3 este disponibil în două versiuni: frontier și classic. Prima versiune este dedicată activităților în aer liber și integrează funcții utile într-un design compact.
Modelul frontier a fost dezvoltat pentru a putea fi purtat în orice context și mediu, fie că este vorba de birou sau de vacanță. Gear S3 classic are un design minimalist și elegant, similar cu modelele iconice. În plus, Gear S3 este compatibil cu brățările de ceas de 22mm, pentru ca utilizatorii să își poată personaliza cu ușurință ceasul în funcție de context și ocazia cu care îl poartă.
Gear S3 frontier are 62g (fără brățară), iar Gear S3 classic 57g (fără brățară), dimensiunile fiind similare (46 x 49 x 12.9)
Gadgetul, în ambele versiuni, are un display color Always On de 1,3 inchi, cu 16 milioane de culori (360 x 360, 278ppi), bazat pe tehnologia Super AMOLED. Display-ul Alway On afișează ora în permanență, asemenea unui ceas analog de lux.
Gear S3 este propulsat de un procesor Dual Core tactat la 1.0 Ghz, include 4GB memorie internă şi 768MB RAM, este rezistent la apă și praf, având certificare IP68 şi intră pe internet prin 3G/LTE şi Wi-Fi b/g/n.
Gadgetul dispune de Bluetooth® 4.2, NFC, MST şi A-GPS/Glonass. Samsung Gear S3 are o baterie de 380mAh, care se încarcă wireless.
Ecranul ceasului este protejat de Corning Gorilla Glass SR+, o tehnologie introdusă pentru prima dată pe seria Gear, creată special pentru dispozitvele mobile, pentru a le oferi un display mai rezistent.
Cadranul rotativ al lui Gear S3 a fost îmbunătățit, adăugându-i-se mai multe funcții. Utilizatorii pot răspunde sau respinge un apel sau amâna alarma de dimineață, fără a atinge ecranul smartwatch-ului. În plus, scriind pe display, mesajele vor fi automat convertite în text. Utilizatorii pot crea scurte memo-uri și liste pentru a face față chiar și în cele mai aglomerate zile, prin aplicația Reminders.
Funcția GPS integrată le permite utilizatorilor să își monitorizeze activitățile de fitness, iar senzorii adiționali măsoară altitudinea, presiunea atmosferică și schimbările bruște de vreme, precum și distanța parcursă și viteza.
Utilizatorii Gear S3 din anumite regiuni își pot folosi smartwatch-ul pentru a realiza plăți mobile prin Samsung Pay pentru Gear S3.
Gear S3 include și funcții pentru siguranța utilizatorilor. În caz de urgențe, utilizatorii pot activa funcția SOS și funcția de localizare, pentru a alerta familiile, prietenii și autoritățile, chiar și când nu au smartphone-ul la îndemână.
Utilizatorii pot accesa o serie variată de aplicații, printre care aplicații de fitness, muzică, știri, sporturi și aplicații de călătorii, toate optimizate pentru seria Gear, inclusiv pentru Gear S2 și Gear S3. De asemenea, utilizatorii își pot schimba ușor interfața smartwatch-ului pentru a se potrivi stilului lor de viață, printr-o serie de fețe personalizabile, disponibile pentru descărcare. Anumite aplicații și fețe vor fi disponibile pentru descărcare chiar din Gear S3, fără să fie necesară descărcarea lor pe smartphone.
Datorită parteneriatului cu Arik Levy, Samsung va introduce o serie limitată de fețe și brățări de ceas cu iz premium.
Completând ecosistemul Tizen, Samsung integrează în noul Gear S3 și tehnologia de asistență mobilă BMW, pentru a ajuta utilizatorii să rămână conectați și în control și pentru a îmbunătăți experiența automobilelor conectate. Prin aplicația BMW Connected, utilizatorii pot primi notificări atunci când trebuie să se pregatească pentru următoarea călătorie, pot verifica nivelul combustibilului, pot descuia mașina și multe altele, toate prin intermediul Gear S3.
Preţurile versiunilor Samsung Gear S3 inca nu au fost anunţate.