Samsung Jet Bot AI+. Merită să cumperi un aspirator inteligent?

Data: 5/07/2021 | Autor: .
Samsung Jet Bot AI+

Samsung Jet Bot AI+

Samsung a anunțat zilele trecute lansarea globală a noului său aspirator robot, Jet Bot AI+, model ce va ajunge în magazinele din România în această lună. Prezentat pentru prima dată la CES 2021, noul robot aspirator promite o curățenie precisă și eficientă. Merită achiziția?

Samsung afirmă că Jet Bot AI+ este primul robot aspirator din lume dotat cu un senzor 3D activ de tip stereo, care scanează cu precizie un câmp vizual larg[1] pentru a evita obiectele mici, greu de detectat de pe podea.

Camera sa de profunzime 3D – echivalentă cu 256.000 de senzori de distanță – poate detecta cu precizie obstacole mici[2] de până la 1cm. Această funcție de detectare a obiectelor poate împiedica blocarea unității pe obstacolele mici pe parcursul desfășurării procesului de curățenie.

Jet Bot AI+ este, de asemenea, primul aspirator robot din lume care este echipat cu o soluție Intel AI, care alimentează tehnologia Jet AI de recunoaștere a obiectelor. Soluția inteligentă îi permite robotului să navigheze cu mai multă precizie, recunoscând nu doar obiectele de pe podea, ci și electrocasnicele și mobilierul[3]. Tehnologia inteligentă de luare a deciziilor cu care aspiratorul robot este înzestrat le oferă utilizatorilor siguranța că acesta poate curăța spațiul în jurul obiectelor, precum jucăriile pentru copii, păstrând în același timp o distanță sigură de obiectele delicate, precum vazele din porțelan[4]. De asemenea, acesta poate clasifica o serie de articole, precum excrementele animalelor de companie, paharele de sticlă și cablurile electrice, ca fiind periculoase sau susceptibile de a provoca o eventuală contaminare ulterioară, evitându-le.

Jet Bot AI+ este echipat, de asemenea, cu un senzor LiDAR capabil să analizeze locația într-un mod foarte precis pentru a-și optimiza traseul de curățare, scanând în mod repetat camera[5] pentru a colecta informații referitoare la distanța de parcurs. Această tehnologie funcționează bine și în zonele mai întunecate, sub mobilier sau în camerele mai slab luminate, astfel încât unitatea să poată acoperi o zonă mai mare[6] cu o vizibilitate minimă.

Jet Bot AI+, curățare eficientă

Utilizatorii își pot curăța casele mult mai bine cu ajutorul tehnologiilor avansate care permit o curățare puternică. Motorul Digital Inverter al lui Jet Bot AI+ maximizează puterea de aspirare pentru o curățare mai în profunzime. Iar cu funcția sa inteligentă de control al puterii, noul aspirator robot poate identifica chiar și tipul de suprafață care trebuie curățat, precum și cantitatea de praf care se află pe el. Folosind aceste informații, unitatea își poate regla automat puterea de aspirare pentru o sesiune de curățare mai optimizată.

Jet Bot AI+ vine, de asemenea, cu o serie de funcționalități legate de igienă, care permit curățarea fără efort a podelei, asigurându-se, în același timp, că praful este înlăturat în siguranță fără să fie eliberat înapoi în aer. Sistemul său avansat de filtrare cu 5 straturi colectează 99,99%[7] micro praf, inclusiv particule de dimensiuni de 0,5 ~ 4,2µm care, de regulă, pot scăpa cu ușurință. Toate piesele și filtrele pot fi curățate, astfel încât acestea să poată fi menținute la un nivel optim de igienă.

Clean Station

Jet Bot AI+ face echipă cu Clean Station, care colectează murdăria și părul într-un sac de praf de 2,5 litri și care trebuie înlocuită doar o dată la una sau trei luni[8]. După curățare, aspiratorul robot revine automat la Clean Station, golindu-se[9] cu ajutorul tehnologiei Air Pulse, completat de un sistem de filtrare cu mai multe straturi care colectează 99,999% din praful fin[10], asigurându-se că nu se eliberează praful înapoi în aer.

O curățare convenabilă și o utilizare eficientă

Utilizatorii pot controla și monitoriza Jet Bot AI+ de la distanță folosind aplicația SmartThings[11] direct de pe smartphone-urile lor. Aspiratorul robot poate fi programat pentru curățarea selectivă fie într-o singură cameră, fie în mai multe, cu funcția Select & Go. Aplicația poate fi, de asemenea, utilizată pentru a restricționa virtual accesul în unele zone.

Robotul inteligent oferă, de asemenea, capacități[12] de recunoaștere vocală Bixby, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot folosi comenzile vocale pentru a programa sesiuni de curățare, pentru a schimba modurile sau chiar pentru a solicita cele mai noi informații, precum știri sau actualizări meteo.

Iar cu Live Cleaning Report, utilizatorii pot urmări, în timp real și cu ușurință, traseul lui Jet Bot AI+ pe o hartă virtuală a spațiului lor de locui. Utilizatorii pot vedea unde zona curățată și chiar pot întrerupe procesul sau îi pot indica robotului unde să se oprească. După ce a finalizat curățarea spațiului, utilizatorii pot verifica istoricul curățării pentru a vedea ce zone au fost finalizate, cât a durat și ce traseu a urmat.

Mai mult, utilizatorii își pot monitoriza casa de la distanță cu modul Patrol al Jet Bot AI+, care utilizează o cameră frontală a unității pentru a transmite imagini video prin intermediul aplicației SmartThings. Modul Patrol le permite utilizatorilor să monitorizeze stadiul spațiilor pe care doresc să le verifice în deplasare și chiar le permite să se bucure de această caracteristică prin programare. Unitatea inteligentă acceptă, de asemenea, criptarea end-to-end, astfel încât clipurile video sunt sigure și pot fi vizualizate doar de un singur utilizator autorizat.

 Îngrijire intuitivă a animalelor de companie

Proprietarii de animale de companie pot profita în continuare de aceste caracteristici cu serviciul SmartThings Pet, care urmează să fie lansat în luna august. Acesta le permite utilizatorilor să verifice și să aibă grijă de animalele de companie chiar și în timp ce sunt plecați. De exemplu, SmartThings Pet se sincronizează cu produsele de la PETKIT, o companie de tehnologie dedicată aducerii pe piață a produselor inteligente pentru animale de companie – și anume, seria Element feeder și casa inteligentă pentru animale de companie COZY. Prin integrarea îngrijirii animalelor de companie în ecosistemul său inteligent pentru casă, Samsung reinventează modul în care utilizatorii trăiesc și interacționează cu tovarășii lor de companie.

[1] Până la 1m, Câmp vizual orizontal: 60°, Câmp vizual vertical: 40°.

[2] Aproximativ 1cm lățime, 1cm înălțime și 1cm adâncime.

[3] Exemple de articole: aparat de aer condiționat (tip stand), frigider, TV, mașină de spălat / uscător, purificator de aer, AirDresser, canapea, pat, raft pentru cărți, masă, Bespoke (frigider, mașină de spălat vase), excremente, cablu electric, prosop / șosete, pahar, pahar de sticlă, sticle, castron, vază.

[4] Recunoașterea obiectelor poate fi afectată de forma unui obiect sau de condițiile de mediu.

[5] Scanează 360° pe o suprafață de 6 metri la 10 rotații pe secundă.

[6] Pe baza testării interne într-o zonă cu mobilier aranjat în mod similar într-un mediu real de locuit, comparativ cu un Samsung VR7000M convențional.

[7] Pe baza testării interne, folosind modul Max, în conformitate cu IEC62885-2 Cl. 5.11 standard. Rezultatele pot varia în funcție de condițiile reale de domiciliu.

[8] Poate varia în funcție de cantitatea de praf din mediile reale de acasă.

[9] Rezultatele pot varia în funcție de utilizarea individuală. Praful și părul lipite în interiorul grilei nu pot fi îndepărtate cu un singur ciclu.

[10] Pe baza testării interne, folosind modul Max, în conformitate cu IEC62885-2 Cl. 5.11 standard. Rezultatele pot varia în funcție de condițiile reale de domiciliu.

[11] Disponibil pe dispozitivele Android și iOS. Este necesară o conexiune Wi-Fi și un cont Samsung.

[12] Disponibil doar pe anumite modele (VR50T959). Bixby este asistentul vocal cu inteligență artificială (AI) / Internet of Things (IoT) de la Samsung. Este necesară o conexiune Wi-Fi și un cont Samsung. În fiecare țară sunt acceptate diferite limbi.