Samsung pregătește un telefon cu ecran rulabil

Data: 30/01/2021 | Autor: .

După ce a dezvoltat mai multe terminale cu display-uri pliabile, Samsung lucrează intens și la dezvoltarea unui telefon cu ecran rulabil.

Potrivit unei informații apărute în presa din Coreea de Sud, inginerii de la Samsung au testat mai multe tipuri de ecrane flexibile în tentativa de a găsi cea mai bună soluție pentru un nou telefon, revoluționar.

Potrivit Samsung Display, există două variante de lucru – una în care telefonul își rulează ecranul și alta în care acesta se glisează.

Deși nu există smartphone-uri cu afișaj rulabil pe piață în acest moment, nu este greu de anticipat de ce ar putea fi un concept mai atrăgător decât cele pliabile.

Afișajele rulabile ar putea permite dezvoltarea unor telefoane subțiri și mai puțin butocănoase.

Indiferent dacă ecranele rulabile vor fi mai durabile sau nu, este clar că ne îndreptăm încet dar sigur către o nouă eră a designului smartphone-urilor.

OPPO, TCL și LG a anunțat deja astfel de prototipuri.

Chinezii de la Oppo au prezentat, în cadrul OPPO INNO DAY 2020, conceptul OPPO X 2021, un smartphone cu ecran rulabil cu adevărat ieșit din comun.

Parte a proiectului “Tehnologie Pentru Omenire, Bunătate pentru Lume”, dezvoltată de Oppo, modelul OPPO X 2021 este un concept de dispozitiv rulabil care, alături de OPPO AR Glass 2021 și OPPO CybeReal AR au fost prezentate în premieră publicului, deschizând noi posibilități de interacțiune între oameni și tehnologie.

Carcasa lui  OPPO X 2021 este formată din două părţi: una fixă, zonă în care se vor regăsi componentele hardware şi una mobilă, cea care va ajuta la rularea display-ului.

Șina de acționare este constituită din două motoare care aplică forțe constante, astfel încât dispozitivul este desfășurat uniform, pentru a reduce riscul de deteriorare în timpul procesului. Acest telefon rulabil permite desfășurarea ecranului pe cât de mult este nevoie, spre deosebire de majoritatea smartphone-urile pliabile care ne permit utilizarea în doar două moduri.

Mecanismul ca întreg se numeşte Roll Motor by Oppo şi permite extinderea ecranului de la o dimensiuni de 6.7 inci la un maxim de 7.4 inci.

Pentru a susţine acest proces, Oppo a dezvoltat un suport suplimentar denumit 2-in-1 Plate Display. Acesta susţine ecranul şi îi oferă rigiditate pe tot parcursul utilizării.

2-in-1 Plate Display

Oppo X 2021 folosește și Warp Track, un proces de laminare printr-o tehnologie proprietară ce va fi montată la baza telefonului pentru a conferi acestuia un plus de rezistență. Ar fi formată din oțel și ar avea o grosime de doar 0.1mm.

Oppo nu a anunțat alte detalii despre acest smartphone. Cert este că, din imagini rezultă că rulează Android și, cel mai probabil, va avea din punct de vedere hardware un procesor suficient de puternic pentru a fi capabil să dezvolte interfața software oferită de ecranul revoluționar.

Levin Liu, vicepreședinte și șeful Institutului de Cercetare OPPO a afirmat că „este important să dezvoltăm tehnologii capabile, dar este cu atât mai important să le integrăm într-un mod inovativ. OPPO crede cu adevărat că utilizatorii trebuie să se bucure de beneficiile tehnologiilor fără a percepe complexitatea acestora”.