Te gândeşti la iPhone 7? De ce ar trebui să aştepţi iPhone 8

Îţi place? Dă
şi

iPhone 8 IPHONE-8

Dacă vă gândiţi ca, de Black Friday sau de Moş Crăciun, să vă cumpăraţi un iPhone 7, n-ar strica să aveţi răbdare până anul viitor, când Apple va lansa un telefon nou-nouţ, cu un design nou şi facilităţi pe măsură. Noi informaţii vin să acrediteze ideea că iPhone 8 va impune un nou standard în materie, relatează GadgetReport.ro

iPhone 8 BANNER_gadget

Analiştii Barclays Research, Blayne Curtis, Christopher HemmeLGarn, Thomas O’Malley şi Jerry Zhang estimează că Apple va lansa două versiuni de iPhone 8, una cu ecran de 5 inchi şi o alta cu ecran de 5,8 inchi, ambele display-uri curbate şi extinse pe toată suprafaţa, la fel ca Xiaomi Mi Mix.

Ca urmare a extinderii ecranelor, telefoanele vor avea aceleaşi dimensiuni ca seria 7. Potrivit analiştilor, citaţi de MacRumors, modelul de 5,8 inchi va avea un display oled, cu mult mai performant decât cele LCD de pe telefoanele din prezent.

O altă noutate prezentată recent de GadgetReport.ro este încărcarea wireless, pe care iPhone 8 o va oferi în standard. Potrivit 9to5mac.com, Foxcon dezvoltă tehnologia wireless pentru dispozitivele ios şi iPhone 8 ar putea fi primul telefon care va avea această facilitate.

iPhone 8 iphone-8-gadgetreport

Presa internaţională speculează că noul telefon ar putea fi prezentat nu în septembrie, aşa cum ne-a obişnuit Apple cu lansările din ultimii ani, ci chiar pe 29 iunie 2017, într-un eveniment care ar putea avea loc în noul sediu al companiei din Cupertino, California, aflat în faza finală de construcţie şi care va fi inaugurat cu această ocazie.

iPhone 8 ar urma să fie mai subţire şi mai uşor decât iPhone 7, iar butonul de home va fi înlocuit cu unul virtual, accesat din display-ul acestuia.

iPhone 8 iphone-8-concept-video-1-608x304În carcasă, Apple va dota telefonul cu un procesor A11 pe 10 nm, 4/6 GB de RAM şi un spaţiu de stocare de 64/128/256 GB. Telefonul va rula noul sistem de operare iOS 11 care va include, în premieră, facilităţi pentru experienţa VR (realitatea virtuală).

Iphone 8 va intra pe internet la viteze de 600 Mbps, graţie modemului Intel 7360 LTE. Rămâne un semn mare de întrebare legat de această dotare cât şi despre senzorul de iris şi bateria noului telefon, despre care se speculează că ar urma să aibă 3350 mAh.

În privinţa camerelor, iPhone 8 ar urma să vină cu una de selfie, de 4 MP, şi o alta dual-lens de 16 MP, cu stabilizare optică. Telefonul va înregistra şi reda clipuri la rezoluţie 4K.

Preţurile noului telefon ar urma să plece de la 750 de dolari. Cel mai scump iPhone 8 ar putea fi vândut la 1150 dolari, cât costă un laptop de ultimă generaţie.

Bineînţeles, toate informaţiile trebuie privite ca simple speculaţii, Apple evitând orice comentariu pe tema lansării şi dotărilor noului smartphone.

Scrie un comentariu