Totul despre noul iPhone X şi versiunile iPhone 8. Lansarea oficială, iminentă

Îţi place? Dă
şi

iphone x iphone-81-1024x512

Apple pregăteşte lansarea, pe 12 septembrie, a noilor smartphone-uri iPhone 8 şi iPhone 8 Plus, alături de spectaculosul iPhone X, modelul cu care americanii marchează 10 ani de la primul iPhone, telefonul care a revoluţionat telefonia mobilă. Presa internaţională prezintă astăzi ultimele noutăţi privind smartphone-urile cu care Apple speră să îşi consolideze poziţia de top în telefonia mobilă, relatează GadgetReport.ro

Apple va lansa marţi trei versiuni de iPhone, un telefon de 4,7 inchi (iPhone 8), unul de 5,5 inchi (iPhone 8 Plus) şi un altul cu diagonală de 5,8 inchi (iPhone X), primele două cu ecrane standard, LCD, iar cel de-al treilea cu un display OLED.

Cel mai spectaculos va fi, fără îndoială, modelul de 5,8 inchi. Lansat la 10 ani distanţă de la primul iPhone, modelul premium iPhone X va avea o carcasă din sticlă, senzor de recunoaştere facială şi, cel mai probabil, încărcare wireless.

Interesant este că, deşi display-ul va fi mai mare, gadgetul nu va depăşi dimensiunile unui smartphone de 4,7 inchi.

Apple va dota telefoanele cu un procesor A11, cu şase core-uri, pe 10 nm, cel mai performant produs vreodată de producătorul american.

Noile smartphone-uri iPhone 8 şi iPhone X vor rula noul sistem de operare iOS 11 care va include, în premieră, facilităţi pentru experienţa VR (realitatea virtuală).

iPhone 8 va avea 2 GB de RAM, în timp ce iPhone 8 Plus şi iPhone X vor rula 3 GB de RAM.

iPhone X va avea o cameră principală de 12MP care va înregistra video în 4K la 60 FPS şi în FullHD la 240 FPS, în timp ce camera de seflie va include un senzor de 7 MP, cu înregistrare video Full HD la 30 FPS.

iPhone X va intra pe internet la viteze de 600 Mbps, graţie modemului Intel 7360 LTE. Rămâne un semn mare de întrebare legat de această dotare cât şi despre senzorul de iris.

iphone x iphone-8-colors-1024x512

iPhone X, inovaţie în telefonia mobilă

GadgetReport.ro relata, zilele trecute, că iPhone X va include, în locul butonului de Home, o zonă multifuncţională care va permite utilizatorilor să o redimensioneze şi să îi adauge sau să elimine orice buton virtual îşi doresc.

La fel ca la Galaxy S8, butoanele se vor ascunde automat în momentul în care utilizatorul va dori să urmărească, de exemplu, un clip video pe tot ecranul.

iphone x iphone-8-software-2-608x304

Iar rezultatul este unul excelent, dacă este să judecăm după imaginile simulate de mai jos, prezentate pe larg de massmedia internaţională.

Spre deosebire de flagship-ul Samsung, iPhone 8 va permite modificarea butoanelor asociate zonei multifuncţionale de Home. Cel puţin asta afirmă dezvoltatorul Steven Troughton-Smith care a prezentat, pe HomePod, detalii despre inovaţia Apple.

Presa internaţională speculează că este, însă, puţin probabil ca Apple să îşi lase utilizatorii să se „joace” cu aplicaţiile, având în vedere experienţa anterioară.

iphone x iphone-8-software-608x304

iPhone X si iPhone 8, preturi si disponibilitate

Telefoanele vor costa între 799 şi 1099 dolari. iPhone 8 de 4,7 inchi va fi vandut la 799 dolari (64 GB), iar modelul premium, de 5,8 inchi, va costa 1099 dolari (256 GB). În prezent, cel mai scump iPhone costă 969 dolari (iPhone 7 Plus cu 256GB), în timp ce versiunea cea mai ieftină este vândută cu 649 dolari.

Smartphone-urile ar urma să ajungă în România cel mai probabil începând cu 1 octombrie, însă precomenzile vor debuta, mai mult ca sigur, de pe 15 septembrie. Mai multe detalii vor fi disponibile AICI, incepand de maine.

KGI Securities estimează că Apple va investi masiv în promovarea noii generaţiii de smartphone-uri şi că, astfel, va vinde peste 100 de milioane de iPhone-uri în 2017, dintre care 60% vor fi din modelul premium, cu ecran OLED.

În cadrul evenimentului în care vor fi lansate cele trei telefoane, organizat în Steve Jobs Theater, Apple ar putea prezenta şi noile generaţii de Apple Watch şi Apple TV cu suport 4K.

Scrie un comentariu