Tesla Motors a livrat clienţilor primele 30 de automobile Tesla Model 3. Compania vrea să producă, din decembrie, 5.000 exemplare/luna, relatează GadgetReport.ro
Tesla Model 3 a fost produsă în 50 de exemplare, dintre care 30 au fost livrate celor ca au făcut primele precomenzi, iar alte 20 de maşini au fost pastrate de Tesla Motors “pentru validari”, a anunţat patronul Tesla, Elon Musk.
Presa internaţională afirmă că va fi interesant de văzut cum va reuşi Tesla să facă faţă numărului mare de comenzi, în condiţiile în care, pentru Model X, compania a avut probleme de livrare. Până la finele anului trecut, compania a produs circa 500 unități Model X, din care a livrat 208, deși mașina are mii de precomenzi.
Potrivit lui Musk, pentru noile comenzi de Tesla Model 3 termenul de livrare este undeva la final de 2018.
Tesla Motors va produce in acest an mai putin de 15.000 unitati Model 3, o cifră infimă în condiţiile în care compania are peste 325.000 de precomenzi.
Dacă va ajunge la o producţie de 80.000 de unităţi pe an, ar însemna că comanda cu numărul 325.000 ar fi onorată abia în 2021.
Debutul Tesla Model 3 vine în contextul în care compania a început producţia de baterii auto litiu-ion la noua sa fabrică Gigafactory din Nevada-California. Unitatea va ajunge, treptat, până în 2018, la o capacitate de 500.000 de baterii, un record în materie.
Tesla Model 3 costa 35.000 de dolari
Maşina costa 35.000 de dolari în versiunea de bază. Modelul cu dotări medii, Tesla Model 3 Long Range, care includ funcții opționale, va fi vândut cu 44.000 de dolari.
Tesla Model 3 are dimensiuni similare cu Audi A4 şi o autonomie de 346 de kilometri la o singură încărcare. Sedanul are un pilot automat şi ajunge la 100 km/oră în mai puţin de 6 secunde. Tesla Model 3 poate găzdui fără probleme cinci pasageri.
Dincolo de varianta clasică, cu tracţiune pe spate, Tesla promite şi un automobil cu tracțiune integrală care va costa, bineînţeles, ceva mai mult.
Pentru ca Tesla Model 3 sa includă Autopilot si sistemele hardware care ar permite masinii sa se conduca singura, clientii trebuie sa plateasca in plus 8.000 dolari. De asemenea, pentru finisaje interioare de mai buna calitate si dotari precum scaune incalzite clientii trebuie sa cumpere un pachet premium care costa 5.000 dolari.
Preţul full option pentru Tesla Model 3 ajunge astfel la 57.000 dolari. Mai mult detalii despre masina aflati de pe site-ul oficial
Tesla Model 3, produsă în Europa?
Ministrul Mediului şi Energiei din Franţa a propus companiei Tesla să preia platforma centralei nucleare din Fessenheim, din nord-estul Alsaciei, acolo unde ar putea fi construită Tesla Model 3.
Elon Musk, CEO-ul Tesla, s-a declarat încântat de locaţie, mai cu seamă că aceasta se află lângă malul Rinului, la graniţa cu Elveţia şi Germania.
Dacă modelul va fi produs în Europa, va ajunge mai uşor şi pe piaţa românească.
GadgetReport.ro relata, recent, că dacă modelul Tesla Model 3 va ajunge în România, cel mai probabil în 2019, aceasta ar putea avea un preţ de circa 25.000 euro, luând în calcul tichetele Rabla şi ecobonusuri.