Într-o perioadă în care să îţi cumperi un telefon de ultimă generaţie la un preţ decent a devenit o misiune de-a dreptul imposibilă, în care eşti pus în faţa unor compromisuri în materie de design şi funcţionalitate (iPhone 7) sau a unor erori de proiectare (vezi cazurile Note 7 si LG G5), OnePlus 3 poate fi telefonul de care ai nevoie.
După ce şi-a rezolvat problemele logistice, start-up-ul chinez OnePlus a anunţat, oficial, că a reluat vânzările modelului OnePlus 3, inclusiv pentru România.
Gadgetul, care a făcut furori în lumea specialiştilor, poate fi cumpărat de pe site-ul oficial la 399 euro / aprox. 1775 lei.
OnePlus 3 este disponibil în variantele Graphite și Soft Gold şi, foarte important, preţul este cel final, pentru că telefoanele sunt livrate din depozitul european, fără TVA sau taxe de import.
Pentru cei 1775 lei, veţi primi un telefon cu o greutate de 158 grame, cu un hardware puternic şi un software de ultimă generaţie, foarte bine optimizat.
OnePlus 3 vine cu un profil metalic subţire ( 7.35 mm grosime) şi bine închegat, cu un ecran AMOLED de 5.5 inci cu rezoluție Full HD 1920 x 1080 pixeli, protejat cu sticlă curbată Corning Gorilla Glass 4.
Smartphone-ul este propulsat de un procesor puternic, un Qualcomm Snapdragon 820 de tip quad-core pe 64 biţi, care lucrează împreună cu un accelerator grafic Adreno 530 şi care beneficiază de numai puţin de 6 GB (!!) memorie LPDDR4 RAM.
Telefonul rulează sistemul de operare Android 6.0.1 Marshmallow, costumizat cu suita Oxygen OS 3.1, de pe un spaţiu de stocare de 64 GB UFS 2.0.
OnePlus 3 este dual-sim (2 x nanoSIM) şi intră pe internet la viteze 4G LTE + şi VoLTE, iar pe wirelles cu un modul Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band.
Modelul celor de la OnePlus beneficiază de bluetooth 4.2, GPS cu A-GPS, GLONASS, NFC, Radio FM, are jack de căşti de 3.5 mm, senzor pentru citirea amprentelor frontal şi port USB Type-C.
La capitolul foto/video, OnePlus 3 are o cameră principală de 16 Megapixeli, cu senzor Sony IMX298 şi deschidere f/2.0, care beneficiază de stabilizare optică, autofocus cu detecţie de fază, LED flash, HDR, şi care filmează 4K + slow motion la 720p.
Camera de selfie are 8 Megapixeli, vine tot cu senzor Sony, însă un IMX179, şi beneficiază de deschidere f/2.0, adică are un unghi larg de captură.
Pe lângă funcţiile excelente, OnePlus 3 are o baterie de 3000 mAh cu funcţia Dash Charge, astfel că rezistă până la 24 ore şi se încarcă la 50% în numai o oră.
Dacă îl cumpăraţi de pe site-ul oficial, aveţi la dispoziţie şi o gamă interesante de accesorii, iar pachetul va ajunge la voi în maxim o săptămână.

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.
Cristi Popa este un jurnalist dedicat și un profesionist cu o etică puternică. El este cunoscut pentru capacitatea sa de a se adapta rapid la noile tehnologii și pentru a oferi informații corecte și la timp.
Pe lângă activitatea sa profesională, Cristi este un pasionat de tehnologie și un utilizator avid de gadgeturi. El este mereu în căutarea de noi tehnologii și gadgeturi care să-i facă viața mai ușoară și mai interesantă.