Xiaomi Mi 11 a debutat oficial astăzi pe piața românească. Noul flagship este primul telefon Xiaomi cu procesorul Qualcomm Snapdragon 888, are o camera triplă de 108MP, ecran de 120 Hz, sonorizare cinematică și încărcare wireless de 50W. Raportul preț calitate este unul excelent. Telefonul costă 3600 de lei. Detalii AICI.
Mi 11 este disponibil în două variante de stocare: 8GB+128GB și 8GB+256GB cu memorie îmbunătățită LPDDR5 3200MHz RAM + spațiu de stocare UFS 3.1, începând de la prețul recomandat de vânzare de 3.599 lei, respectiv 3.899 lei.
Pentru precomenzile plasate în perioada 10-14 martie, în rețeaua partenerilor autorizați, cumpărătorii vor primi cadou și un Mi Watch Blue Navy. O ofertă excelentă!
Mi 11 are doi ani de garanție și, în primul an de la achiziție, cumpărătorii vor beneficia de serviciul Premium Display, prin care li se asigură o înlocuire a ecranului deteriorat, fără niciun cost.
Cu ocazia lansării, GadgetReport TV a realizat un prim hands-on cu noul telefon. Vedeți în clipul video de mai jos cum arată telefon, care sunt avantajele dar și punctele slabe ale acestui flagship.
Xiaomi Mi 11, specificatii
Xiaomi Mi 11 se remarcă, în primul rând, prin setup-ul triplu de camere de pe spate. Senzorul principal oferă cea mai mare rezoluție din lume, de 108MP.
Camera ultra-wide de 13MP și lentila telemacro de 5MP captează peisaje impresionante și permite realizarea unor fotografii cu detalii impresionante și un efect bokeh excelent. În partea frontală, camera discretă de 20MP asigură selfie-uri și filmări de calitate.
Pentru prima oară, toate cele trei camere – principală, ultra-wide și frontală au capacități night mode îmbunătățite.
Tehnologia video de noapte redefinește complet standardele din industrie, prin reducerea nivelului de zgomot, pentru realizarea unor filmări de noapte mult mai clare. Cele șase moduri cinematice, ce pot fi accesate printr-o singură apăsare, duc experiența de filmare la un nou nivel.
Spre exemplu, modul Parallel World dublează și inversează cadrul pentru a da impresia unei lumi în oglindă, în timp ce modul Freeze Frame Video îngheață și clonează cadrele. Iubitorii de filme vor aprecia modul Magic Zoom care oferă iluzia unei camere care face zoom in și zoom out în același timp, efect foarte popular în filmele thriller.
Înregistrare HDR10+
Xiaomi Mi 11 oferă un nivel de control al filmării profesional prin înregistrarea HDR10+ și noul mod Pro Time-lapse, care ajustează automat timpul de expunere, ISO-ul și diafragma, astfel încât utilizatorii să se poată descurca în orice condiții de lumină. Și modurile de editare video sunt îmbunătățite prin caracteristici AI avansate, printre ele numărându-se AI Erase 2.0 care le permite utilizatorilor să înlăture obiectele nedorite sau liniile din imagini, printr-un singur click.
Xiaomi Mi 11. Ecran de 120 Hz
Xiaomi Mi 11 oferă unul dintre cele mai bune display-uri de pe piață, un ecran premium AMOLED DotDisplay de 120Hz și 6.81’’.
Cel mai avansat display Xiaomi se remarcă prin rezoluția WQHD+ și prin tehnologia 10-bit color, ce asigură o claritate excelentă și o tranziție a culorilor mai fluidă ca oricând. Tehnologia Super Resolution îmbunătățește rezoluția videoclipurilor de calitate slabă, fără a crește consumul de date.
Cu o rată de răspuns a ecranului de 480Hz și un senzor de amprentă integrat în ecran, Mi 11 se deblochează foarte rapid. Prin greutatea redusă și design-ul său premium, Mi 11 le asigură utilizatorilor tot confortul în timp ce îl folosesc, iar marginile curbate și sticla de pe spate sunt plăcute la atingere.
Prin difuzoarele duale calibrate de experții Harmon Kardon, Mi 11 redă sunetul la un nivel cinematic, în timp ce protecția la căzături și șocuri este asigurată de Corning® Gorilla® Glass Victus™. Amprentele nu se văd pe Mi 11 datorită finisajului avansat dual mat. Telefonul va fi disponibil în două variante de culoare: Midnight Grey și Horizon Blue.
Xiaomi Mi 11. Primul telefon cu Snapdragon 888
Xiaomi Mi 11 este primul telefon dotat cu procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 888. Procesorul redefinește complet standardele pentru viteză de procesare, cu GPU-ul Adreno ™ 660, a 6-a generație de motoare AI Qualcomm® și prin modemul X60 – care combină tehnologia AI cu cea mai rapidă conectivitate 5G2.
Prin tehnologia de procesare avansată de 5nm, Mi 11 este mai rapid, mai puternic și mai eficient decât predecesorul său. Telefonul nu doar că suportă experiențe de gaming 2K/120fps/HDR, dar are și opt nuclee, la care se adaugă un nucleu masiv Arm Cortex-X1 care îmbunătățește performanțele.
Memoria LPDDR5 de 3,200MHz asigură o viteză incredibilă de transfer a datelor de 6,400Mbps, față de 5,500Mbps de la modelul anterior.
Echipat cu cel mai nou sistem de răcire, Liquid Cool, telefonul nu se încălzește la sesiuni prelungite de gaming sau la alte operațiuni solicitante. În același timp, bateria sa de 4600mAh (typ) și posibilitățile de încărcare prin fir la 55W, wireless la 50W și încărcare inversă la 10W garantează că Mi 11 va avea suficientă energie, indiferent de situație.
Xiaomi Mi 11, cu MIUI 12.5
Xiaomi Mi 11 rulează MIUI 12.5, un update intermediar, conceput pe baza MIUI 12, axat pe optimizarea sistemului. După o actualizare completă a sistemului UI, utilizarea unității centrale de procesare a fost redusă cu până la 22% și consumul de energie cu până la 15%, iar performanțele și grafica au fost îmbunătățite.
Aceste upgrade-uri sunt cel mai ușor de sesizat în timpul folosirii ecranului, navigarea devenind mai fluidă ca oricând. La sistemele anterioare, folosirea ecranului și alte activități erau redate pe un singur flux, memoria unității centrale de procesare era afectată și astfel mișcările deveneau uneori sacadate. În cazul MIUI 12.5, folosirea ecranului a primit un flux dedicat, celelalte activități nu mai interferează, iar răspunsul ecranului este instant.
Un alt punct forte al MIUI 12.5 este reprezentat de aplicațiile de sistem ce nu pot fi dezinstalate. Dacă marea majoritate a aplicațiilor din noul sistem de operare pot fi dezinstalate, cele care sunt integrate în nucleul său pot fi ascunse.
Primele telefoane care vor primi update-ul MIUI 12.5 în trimestrul al doilea din 2021 vor fi: Mi 10T, Mi 10T Pro, Mi 10, Mi 10 Pro, Mi 11. În al doilea val vor fi incluse mai multe dispozitive Xiaomi. Calendarul update-urilor va fi publicat gradual pe MIUI.com.
Mi 11 vine cu două variante de stocare: 8GB+128GB și 8GB+256GB cu memorie îmbunătățită LPDDR5 3200MHz RAM + spațiu de stocare UFS 3.1.
Xiaomi Mi 11 specificatii
Mi 11 | |
Ecran | 6.81” AMOLED quad-curve DotDisplay cu TrueColorAspect ecran 20:9, WQHD+ Rată de refresh 120 Hz Rată de răspuns la atingere 480Hz Rată de contrast a culorii: 5,000,000:1 (typ) 900nits (typ), luminozitate maximă 1500nits (typ) Gamă de culori: suport pentru DCI-P3 Acuratețea culorii: JNCD≈0.38,△E≈0.41 Profunzime de culoare 10-bit HDR 10+, Certificare SGS Eye Care Display |
Variante de culori | Anti-glare frosted glass: Midnight Gray/ Horizon Blue |
Structură | Corning® Gorilla® Glass Victus™ |
Dimensiuni | 164.3mm x 74.6mm x 8.06mm 196g(glass) |
Performanță | Qualcomm® Snapdragon™ 8885nm power-efficient manufacturing process Octa-core + ultra-large core Arm Cortex-X1 AdrenoTM 660 GPU, generația a 6-a Qualcomm® AI Modem X60 pentru conectivitate 5G Memorie LPDDR5 3200MHz RAM + spațiu de stocare UFS 3.1 Variante: 8GB+128GB, 8GB+256GB |
Cameră principală | Cameră principală de 108MPDimensiunea senzorului 1/1.33”, f/1.85, lentile 7P – OIS, AF 0.8μm pixel size, 1.6μm 4-in-1 Super Pixel Cameră ultra-wide de 13MP Unghi de cuprindere de 123°, diafragmă f/2.4 Cameră telemacro de 5MP f/2.4, AF (3cm-10cm) |
Cameră frontală | Cameră frontală in-display de 20MP0.8μm pixel size, 1.6μm 4-in-1 Super Pixel diafragmă f/2.4 |
Conectivitate | Dual SIM, dual 5G standbyWi-Fi 6 NFC multifuncțional și IR blaster USB Type-C |
Deblocare | Senzor de amprentă în ecran cu funcție de monitorizare a bătăilor inimiiDeblocare prin recunoaștere facială |
Încărcare | Baterie de 4,600mAh (typ)Încărcare prin fir rapidă de 55W și încărcare rapidă wireless de 50W Încărcare inversă wireless de 10W |
Audio | Difuzoare duale, SOUND BY Harman KardonCertificare Audio Hi-Res Certificare Audio Wireless Hi-Res |
Motor | Vibrație liniară pe axa X |
Sistem | MIUI 12 bazat pe Android 10 |
Variante de stocare | 8GB+128GB8GB+256GB |