Pasiunea pentru gaming nu ține de vârstă, având numeroși adepți atât în rândul adolescenților cât și al celor care deja au un job serios și responsabilități familiale. Dacă și tu ți-ai descoperit recent această pasiune, îți recomandăm câteva accesorii de gaming care să te facă să trăiești și mai intens experiența din jocurile video.
Un calculator adaptat pentru jocuri
Aceasta este cea mai scumpă investiție pe care trebuie să o faci, dacă vrei să poți rula cele mai noi jocuri lansate pe piață. Un calculator de gaming are nevoie în primul rând de o placă video performantă, o memorie RAM generoasă, un procesor rapid și o sursă de alimentare puternică.
Mai e necesar și un hard disc cu o capacitate suficient de mare, care să îți permită instalarea sistemului de operare și a jocurilor, și astfel ai configurația ideală pentru un calculator de gaming.
O solutie cu un raport pret calitate foarte bun gasesti pe acest LINK.
Accesorii de gaming: Monitor cu rezoluție mare
Dacă ai o placă video performantă, calitățile sale nu pot fi puse în valoare decât de un monitor pe măsură, care să-ți ofere o imagine cât mai bună și mai naturală. Cu cât rezoluția monitorului este mai mare, cu atât imaginea este mai bună, datorită numărului mai mare de pixeli.
Principalele categorii de monitoare pentru gaming sunt cele full HD, cu o rezoluție de 1.080 de pixeli, Quad HD, cu rezoluție de 1.440 de pixeli și cele Ultra HD, cu rezoluție de 2.160 de pixeli. Înainte de a-ți comanda un monitor, consultă caracteristicile plăcii video pentru a fi sigur că aceasta are capacitatea de a reda o imagine la rezoluția monitorului.
O solutie optima gasesti pe acest LINK.
Căști cu sunet surround 7.1
Pe lângă imagine, sunetul este o altă caracteristică importantă a jocurilor, iar pentru a-l reda cu cea mai mare acuratețe, ai nevoie de un dispozitiv adecvat. Poți folosi un sistem de boxe, dar astfel ai putea avea probleme cu vecinii sau cu cei ai casei, mai ales dacă obișnuiești să te joci noaptea.
Mult mai practice sunt niște căști de gaming cu sunet surround 7.1 care te transpun în centrul acțiunii imediat ce ți le-ai pus pe urechi. Acestea trebuie să fie cu bandă reglabilă, pentru a le putea potrivi pe cap, și suficient de ușoare ca să nu-ți creeze disconfort. Pernele difuzoarelor trebuie să fie moi și să preseze ușor urechile, iar dacă sunt dotate și cu un microfon, cu atât mai bine.
O solutie foarte buna, din zona accesorii pentru gaming, gasesti pe acest LINK.
Beoplay Portal, primele căști wireless Bang & Olufsen dedicate gaming-ului
Tastatură dedicată
Pentru a putea deține controlul total al personajelor din joc, ai nevoie și de o tastatură adaptată pentru gaming. E drept că poți folosi orice fel de tastatură, dar vei simți imediat diferența când vei trece de la tastatura obișnuită la cea dedicată.
În primul rând, o tastatură de gaming trebuie să îți permită apăsarea a cel puțin 5 taste simultan. Alege o tastatură cu un cablu mai lung, pentru a avea mai multă libertate de mișcare, sau poți opta chiar pentru o tastatură wireless. Un alt detaliu important îl reprezintă și iluminarea tastelor, mai ales dacă obișnuiești să faci nopți albe în fața monitorului.
O solutie excelenta gasesti pe acest LINK.
Ce noutăți aduce BenQ X1300i, primul videoproiector de gaming 4LED din lume?
Scaun pentru gaming
Un gamer petrece ore în șir așezat în fața monitorului, iar o astfel de poziție nu este chiar cea mai recomandată. Statul pe scaun timp îndelungat are efecte negative asupra coloanei vertebrale, putând genera și probleme circulatorii la nivelul picioarelor. Pentru a evita astfel de probleme, ai nevoie de un scaun special gândit și pentru cei care își petrec mult timp jucându-se pe calculator. Scaunele de gaming sunt ergonomice și asigură suport pentru coloană în zona cervicală și lombară, ajutându-te și să îți menții postura corectă în timp ce te joci. Prin urmare, dacă ești gamer, alege unul din aceste scaune, care sunt deosebite și datorită designului special.
Având la dispoziție aceste accesorii, vei trăi mult mai intens experiența jocurilor video și nu vei regreta nici un moment timpul petrecut în această lume virtuală.
Razer Viper 8KHz. Primul mouse de gaming cu un polling rate real de 8000Hz