AOC lansează noile modele din seria V5. Monitoarele fără margini pe 3 laturi dispun de un ecran subțire și elegant, cu o amprentă minimă și caracteristici avansate, cum ar fi conectivitatea USB-C cu Power Delivery de 65W. Dispunând de rezoluții Full HD și QHD și variind de la 24″/60,4 cm (24V5C, 24V5CE) la 27″/68,6 cm (27V5C, 27V5CE, Q27V5C), inclusiv 31,5″/80 cm Q32V5CE, primele șase modele din seria V5 vor fi disponibile din luna august 2022.
Noua serie V5 vine într-o culoare neagră și dispune de design cu margini subțiri pe 3 laturi, o bărbie foarte îngustă în partea de jos a cadrului și o bază foarte subțire (12,1 mm), incluzând opțiuni de suport reglabil pe înălțime (V5C) sau mai simplu (V5CE) cu funcționalitate de înclinare. Modelele V5C oferă posibilitatea de rotire, înclinare, pivotare (90°) și ajustare a înălțimii la 130 mm, pentru o utilizare ergonomică, fie în mediul de lucru, fie în cel de divertisment.
Panouri IPS la rezoluție Full HD
Echipate cu panouri IPS la rezoluție Full HD (1920×1080), modelele compacte de 24″ 24V5C și 24V5CE pot fi instalate cu ușurință chiar și pe cel mai mic birou.
În gama de dimensiuni de 27″, AOC oferă, de asemenea, trei modele cu panouri IPS, modelele Full HD 27V5C și 27V5CE, sau Q27V5C cu rezoluție QHD (2560×1440). Modelul Q27V5CE este ideal în ceea ce privește dimensiunea și rezoluția, oferind un plus clarității și spațiului de lucru.
Gama largă de culori (cu 120% sRGB sau mai mult, 90% DCI-P3 sau mai mult) și panourile IPS (pentru 24″ și 27″) sau VA (pentru 32″) aduc imaginile la viață cu culori precise și explozive, nuanțe vii și tonuri naturale. Rata de reîmprospătare de 75 Hz depășește rata de 60 Hz a modelelor obișnuite pentru birou, în timp ce timpul de răspuns GtG de 4 ms, precum și suportul AMD FreeSync fac ca seria V5 să fie viabilă pentru sesiunile de jocuri ocazionale după muncă. Difuzoarele încorporate (3Wx2 și 5Wx2 pentru Q32V5CE) și mufa pentru căști completează pachetul pentru orice scop de divertisment.
AOC Q32V5CE
Q32V5CE este cel mai mare model al seriei și oferă un panou VA de 31,5″, ramă subțire pe 3 laturi și o rezoluție QHD (2560×1440). Acoperind un procentaj mare din câmpul vizual al utilizatorului, Q32V5CE este potrivit pentru cei ce au nevoie de un ecran generos într-un spațiu restrâns.
Suportul modelului Q32V5CE oferă o ajustare a înclinării de -5/23°și opțiunea de montare VESA, ca și restul modelelor, permițând utilizarea brațelor pentru monitoare. Cu un raport de contrast puternic de 3000:1 datorită panoului său VA, vizionarea de filme de pe serviciile de streaming sau o sesiune ocazională de gaming pe acest ecran mare va deveni o experiență plăcută pentru mulți după orele de muncă
Toate modelele dispun de un hub USB 3.2 cu 4 porturi și un conector USB-C cu Power Delivery de 65W. Studenții sau utilizatorii WFH flexibili care își aduc laptopul acasă pentru a continua să lucreze, pot conecta pur și simplu dispozitivele lor pentru a extinde display-ul la monitoarele lor cu un singur cablu USB-C. Conexiunea USB-C va alimenta/încărca, de asemenea, dispozitivul, transferând simultan semnalul video și oferind acces la alte dispozitive pe hub-ul USB încorporat.
AOC 24V5C, 24V5CE, 27V5C, 27V5CE, Q27V5C și Q32V5CE vor fi disponibile începând cu luna august 2022 la prețurile recomandate de mai jos:
24V5C: 1329 lei
24V5CE: 1179 lei
27V5C: 1479 lei
27V5CE: 1379 lei
Q27V5C: 1869 lei
Q32V5CE: 1969 lei