Apple testeaza ecrane mai mari pentru iPhone si iPad impreuna cu furnizorii de piese din Asia, potrivit unor surse din industrie citate de Wall Street Journal, semn ca gigantul american ar putea cauta sa-si diversifice gama de produse pentru a raspunde cererii.
In ultimele luni, Apple a cerut furnizorilor din Asia prototipuri de ecrane pentru smartphone cu diagonala mai mare de 4 inci si display-uri pentru tableta de aproape 13 inci.
iPhone 5 are un ecran de 4 inci, iar iPad de 9,7 inci, completate de varianta iPad mini, de 7,9 inci. Compania a modificat anul trecut in premiera ecranul iPhone, de la 3,5 inci la 4 inci, si a lansat iPad-ul de dimensiuni mai mici.
Testele derulate de companie impreuna cu furnizorii sugereaza ca Apple cauta modalitati de a satisface necesitatile tot mai diverse ale consumatorilor. Rivalii companiei americane ofera smartphone-uri si tablete de diferite marimi, la preturi puternic diferentiate, informeaza Mediafax.
Apple ar putea lansa in urmatorul an modele iPhone cu ecrane mai mari, precum si variante mai ieftine, gama de culori in care sunt disponibile produsele urmand de asemenea sa fie mai variata, au declarat in iunie surse apropiate situatiei pentru Reuters.
Profitul net al Apple a scazut in perioada ianuarie-martie (al doilea trimestru al anului fiscal 2012-2013) cu 18%, la 9,55 miliarde dolari, de la 11,62 miliarde de dolari in perioada corespunzatoare a anului trecut. Aceasta este prima evolutie negativa din ultimii 10 ani, pe o piata a electronicelor mobile tot mai aglomerata, cu segmentul smartphone aproape de saturatie. In acelasi timp, vanzarile companiei au crescut cu 11,2%, de la 39,2 miliarde de dolari la 43,6 miliarde de dolari.