Science-fiction-ul devine, pe zi ce trece, realitate. De la telefoanele mobile inteligente, la avioanele fara pilot, inventiile incep, treptat, sa atinga standardele din filmele SF.
Agentia americana militara DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) a lansat, in aceste zile, un clip video in care prezinta o drona capabila sa manipuleze obiecte.
In imagini se poate observa un robot care decoleaza, zboara la tinta unde, cu ajutorul unui brat special, plaseaza o incarcatura.
Clipul pare banal, daca ne luam dupa standardele SF, insa reprezinta un pas important inainte facut de inteligenta artificiala.
Asta pentru ca robotul se autoghideaza, folosindu-se de GPS si alti senzori. In plus, acesta ia singur deciziile necesare pentru a duce la bun sfarsit misiunea care i-a fost incredintata.
Ganditi-va la viitor. La robotii de lupta capabili sa zboare si sa duca razboaie independent, fara niciun ajutor uman. Spre asta ne indreptam.
GadgetReport.ro v-a prezentat, recent, robotul care escaladeaza obstacole, un alt proiect DARPA.
Mai jos puteti vedea si cum arata primul cal-robot din lume. Amanunte puteti citi aici.