Comisia Europeana (CE) a propus un plan de eliminare a tarifelor de roaming in Uniunea Europeana incepand cu 1 iulie 2014. Astfel, daca proiectul primeste unda verde de la Parlamentul European, utilizatorii nu vor plati mai mult ca atunci cand vorbesc in tara lor dintr-o retea in alta.
Un studiu realizat in Marea Britanie de uSwitch arata ca, in medie, britanicii care calatoresc in UE pentru vacante platesc facturi de telefonie mobila cu 120 de lire mai mari dupa ce se intorc acasa, transmite Daily Mail, citat de Gandul
Publicatia scrie ca operatorii telecom din Europa obtin venituri anuale de 3,4 miliarde de lire sterline de pe urma roaming-ului.
Analistii spun insa ca planul CE ar duce la cresterea tarifelor de telefonie mobila in tarile UE, pentru ca operatorii vor cauta modalitati de a atrage veniturile pierdute.
Comisarul european pentru Agenda Digitala, Neelie Kroes, citat de EUObserver, a declarat recent ca doreste unificarea pietelor telecom din Uniunea Europeana pana in anul 2015.