Un film de acțiune cu Antonio Banderas și Lucy Liu ar trebui, teoretic, să fie cel puțin privibil. „Ballistic: Ecks vs. Sever” a reușit contrariul: stă de peste două decenii pe ultimul loc al clasamentului Rotten Tomatoes, cu un scor de 0% din 117 recenzii. Este singura producție cu rating zero care a strâns peste o sută de cronici. Tocmai volumul acesta face performanța greu de contestat.
Tomatometer-ul arată 0%, cu o notă medie de 2,8 din 10. Publicul a fost ceva mai blând, dar nu cu mult: 21% din peste 10.000 de voturi. Verdictul redacțional al platformei este scurt și dur. „Un film uluitor de inept, care oferă acțiune exagerată de la un capăt la altul, fără urmă de umor, coerență, stil sau originalitate”, sună consensul criticilor publicat de Rotten Tomatoes.
Cifrele se confirmă și în afara platformei. Metacritic i-a acordat 19 puncte din 100 pe baza a 26 de cronici, echivalentul unei respingeri aproape unanime, iar spectatorii chestionați de CinemaScore la ieșirea din sală i-au dat un „B−”.
Un clasament pe care nimeni nu vrea să îl conducă
În martie 2007, Rotten Tomatoes l-a plasat pe locul întâi în lista „The Worst of the Worst”, descriindu-l drept cel mai prost cotat film din istoria site-ului. Poziția nu s-a schimbat nici în 2026.
Despre ce este vorba în film
Regizat de thailandezul Wych Kaosayananda, creditat pe generic cu pseudonimul Kaos, filmul îi pune față în față pe agenta Sever (Lucy Liu) și pe fostul vânător de fugari FBI Jeremiah Ecks (Antonio Banderas). Cei doi renunță rapid la ostilități pentru a opri o amenințare mai mare. Un personaj negativ a pus mâna pe o armă miniaturală capabilă să provoace instantaneu infarct sau anevrism cerebral, iar dispozitivul a fost implantat chiar în corpul fiului lui Ecks.
În distribuție mai apar Gregg Henry, Ray Park și Talisa Soto. Coloana sonoră îi aparține lui Don Davis, compozitorul trilogiei „The Matrix”, iar imaginea a fost semnată de Julio Macat.
De ce l-au detestat criticii
Prima problemă începe chiar de la titlu. Ecks și Sever nu sunt dușmani, iar scurtul lor conflict nu justifică nicio confruntare de tip „versus”. Reproșul principal rămâne însă plictiseala. Filmul trece de la o secvență de acțiune fără imaginație la alta, pe fundal de muzică de arhivă, iar aproape totul este filmat și montat ca un videoclip prost, cu abuz de slow motion.
Roger Ebert i-a acordat o jumătate de stea și l-a inclus ulterior pe lista filmelor pe care le-a detestat cel mai tare. „Filmul este un haos, supraîncărcat cu efecte speciale și explozii, sărac în continuitate, luciditate și coerență”, a scris criticul de la Chicago Sun-Times.
Keith Phipps, de la AV Club, a mers pe aceeași linie, cu o notă de ironie medicală. „Ballistic: Ecks vs. Sever arată ca un promo de joc video, are o poveste care pare episodul cinci dintr-un serial de acțiune muribund și lasă senzația unei migrene care stă să apară”, a notat el.
Aceeași companie, aceleași probleme
Producția a fost asigurată de Franchise Pictures, casa care semnase anterior și „Battlefield Earth”, eșecul science-fiction cu John Travolta trecut și el pe listele celor mai slabe filme din toate timpurile. Distribuția în America de Nord i-a revenit Warner Bros. Lansat pe 20 septembrie 2002, filmul a debutat pe locul patru în box office-ul american, cu circa 7 milioane de dolari în 2.705 de cinematografe.
Bilanțul final a fost de 14,3 milioane de dolari în Statele Unite și 5,6 milioane în restul lumii, adică aproximativ 19,9 milioane, la un buget de producție de 35 de milioane. Durata este de 91 de minute, iar clasificarea, R, pentru violență puternică.
Paradoxul jocurilor video
Cea mai ciudată răsturnare de situație vine din zona gamingului. Shooterul „Ecks vs. Sever” pentru Game Boy Advance a apărut în 2001, cu zece luni înaintea premierei filmului, și a fost primit excelent de presă. IGN i-a dat 9 din 10, iar jocul a fost considerat o performanță tehnică remarcabilă pentru consola portabilă a celor de la Nintendo. O continuare, bazată pe montajul final al filmului, a ajuns în magazine cu șase zile înainte de premieră.
Merită văzut din curiozitate?
Unele filme science-fiction slabe devin distractive tocmai prin ridicol. Acesta nu intră în categoria respectivă, pentru că principalul lui defect este monotonia, nu exagerarea. Dacă titlul „cel mai prost film din toate timpurile” este sau nu meritat rămâne o chestiune de gust. Cert este că, la peste două decenii distanță, nu s-a găsit încă un critic care să îl apere.
Dacă te interesează felul în care scorurile agregate influențează percepția publicului, merită citit și cazul finalului din „Stranger Things”, unde criticile devastatoare nu au împiedicat un record de audiență. Un alt exemplu de divorț între critică și public este filmul biografic despre Michael Jackson, iar despre tensiunea dintre adaptare și sursa literară am scris pe larg în analiza noii Odisei a lui Christopher Nolan.
Surse: Rotten Tomatoes
