Un tanar din provincia chineza Jiangsu, pasionat de automobile, si-a uimit vecinii dupa ce si-a facut aparitia pe ulitele satului la bordul unui automobil neobisnuit, o replica la Lamborghini.
Chinezul a declarat ca a cheltuit 60.000 de yuani, echivalentul a 9.445 de dolari, pentru a-si construi masina visurilor sale, relateaza Yahoo China
A facut rost de un sasiu si un motor de la un automobil second-hand, iar caroseria a construit-o din mai multe bucati de tabla, adunate dintr-un cimitir de masini.
Pentru a construi caroseria, s-a inspirat din mai multe fotografii cu un Lamborghini, descarcate de pe internet.
Rezultatul il puteti vedea in imaginile de mai jos. Tanarul a declarat ca avea nevoie de masina pentru a putea merge de acasa la camp, unde se ocupa cu imprastierea ingrasamintelor chimice.