Conceptul de „creier matern” este, de multă vreme, recunoscut de comunitatea științifică: sarcina și nașterea modifică, în mod măsurabil, structura și funcționarea creierului femeii. Mult mai puțin cunoscut este faptul că un fenomen similar are loc și în cazul bărbaților care devin tați. Studii neurologice din ultimii ani arată că paternitatea lasă urme vizibile asupra creierului masculin — și că, la fel ca mamele, tații pot dezvolta depresie postnatală, deși semnele acesteia trec adesea neobservate.
De ce a fost ignorat „creierul patern” în cercetarea științifică?
Marea majoritate a studiilor despre schimbările cerebrale asociate parentalității s-au concentrat, până acum, pe perioada sarcinii și pe primele luni de maternitate. Devika Bhushan, medic de sănătate publică și cadru didactic asociat la Stanford University School of Medicine, specializată în studierea normelor de gen, a explicat pentru Scientific American că efectele neurologice și psihice ale paternității au rămas, comparativ, mult mai puțin studiate. Bhushan a ocupat și funcția de chirurg general interimar al statului California, în anul 2022.
Ce arată, concret, studiile despre creierul taților?
Un studiu realizat în 2014 a comparat creierul a trei categorii de părinți: mame heterosexuale care erau principalul îngrijitor al copilului, tați heterosexuali aflați în rolul de îngrijitor secundar și tați homosexuali aflați în rolul de principal îngrijitor. Toate cele trei grupuri au prezentat modificări într-o așa-numită „rețea de îngrijire parentală” din creier, care include o porțiune a cortexului numită rețeaua de mentalizare — implicată în procesarea vizuală și în empatie — și o rețea subcorticală de procesare emoțională, legată de vigilență și de procesarea recompenselor.
Diferențele dintre grupuri au fost, însă, semnificative. Mamele au prezentat o activare mai puternică a rețelei emoționale, în timp ce tații heterosexuali, aflați în rolul secundar de îngrijire, au arătat o activare mai pronunțată a rețelei de mentalizare. Tații homosexuali, aflați în rolul de îngrijitor principal, au prezentat unele modificări ale rețelei emoționale similare cu cele observate la mamele heterosexuale, dar și asemănări cu schimbările cerebrale tipice taților heterosexuali.
Un studiu mai recent, realizat în 2023 pe bărbați din Spania și California, a constatat că aceștia au înregistrat o reducere a materiei cenușii după ce au devenit tați — un fenomen similar celui documentat deja la mamele aflate la prima naștere. Această diminuare a volumului cerebral nu indică, însă, un declin al funcției creierului, ci mai degrabă un proces de „elagare” (pruning) a conexiunilor neuronale, care ar putea face creierul mai eficient pentru cerințele specifice ale îngrijirii unui copil.
Privite împreună, aceste studii sugerează că o parte din schimbările cerebrale observate la părinții proaspeți rezultă din actul îngrijirii copilului în sine, și nu doar din modificările biologice asociate sarcinii, nașterii sau alăptării — a precizat Bhushan.
Pot avea și tații depresie postnatală?
Dat fiind că persoanele de toate genurile resimt schimbări cerebrale atunci când devin părinți, nu este, poate, surprinzător faptul că tații pot trece prin probleme de sănătate mintală similare celor cu care se confruntă mamele — inclusiv depresie și anxietate postnatală.
Conform datelor citate de Bhushan, până la unul din zece bărbați va experimenta depresie sau anxietate postnatală paternă. Studii științifice mai ample arată că prevalența reală variază considerabil, situându-se între 4% și 25% în primele două luni de la naștere — un interval larg, explicat parțial de lipsa unor instrumente de diagnostic validate special pentru bărbați.
Simptomele arată, însă, adesea diferit la tați față de mame. În loc de tristețe sau plâns, depresia postnatală paternă se manifestă frecvent prin furie, izbucniri bruște de iritabilitate și consum problematic de substanțe. Acest tip de depresie poate afecta nu doar starea de bine a tatălui, ci și pe cea a mamei, precum și dezvoltarea copilului, a subliniat Bhushan.
De ce trece adesea neobservată depresia paternă?
Academia Americană de Pediatrie recomandă screeningul mamelor pentru depresie postnatală la fiecare control medical al bebelușului, în primele șase luni de viață ale acestuia. Instrumentul standard folosit este Scala Edinburgh de Depresie Postnatală, care nu este, însă, validată pentru utilizare la părinții care nu au născut — practic, la tați.
Pe lângă lipsa instrumentelor de diagnostic adaptate, bărbații tind să dispună de rețele sociale mai restrânse decât femeile, ceea ce înseamnă, în practică, mai puțin sprijin din partea prietenilor sau a familiei atunci când se confruntă cu dificultăți psihice.
Există și o diferență de timing semnificativă. Depresia și anxietatea postnatală tind să atingă vârful mai târziu la tați decât la mame — mai aproape de trei până la șase luni de la nașterea copilului. O explicație posibilă: majoritatea taților din Statele Unite revin la muncă în decurs de două săptămâni de la nașterea copilului, în timp ce mamele rămân acasă o perioadă mai îndelungată. Astfel, în primele săptămâni și luni, povara îngrijirii cade preponderent pe umerii mamelor, în timp ce tații preiau o responsabilitate mai mare ulterior, cam în perioada în care multe mame se întorc la serviciu.
Ce rol joacă hormonii în această poveste?
Deși studiul citat de Scientific American nu intră în detalii hormonale, cercetările din domeniu arată că nivelul de testosteron al viitorilor tați începe să scadă cu câteva luni înainte de naștere și rămâne redus timp de mai multe luni după aceea. În paralel, sunt documentate modificări ale nivelurilor de estrogen, cortizol, prolactină și oxitocină — hormoni implicați, la mame, în legătura afectivă cu nou-născutul și în reglarea dispoziției.
Cercetările privind relația exactă dintre acești hormoni și depresia postnatală paternă rămân, însă, contradictorii: unele studii leagă un nivel scăzut de testosteron de un risc mai mare de simptome depresive la tați, în timp ce altele nu găsesc nicio asociere statistică semnificativă între nivelurile hormonale și starea psihică a proaspeților tați. Asta arată cât de puțin înțeles este, încă, fenomenul, comparativ cu volumul mult mai mare de cercetare dedicat depresiei postnatale materne.
Ce se schimbă, de fapt, pentru tații de azi?
În Statele Unite, tații și-au asumat, în ultimii ani, o pondere tot mai mare din responsabilitățile legate de îngrijirea copiilor — și, odată cu acestea, o parte mai mare din stresul și presiunile asociate parentalității. Bhushan consideră că sistemele de sprijin construite tradițional pentru mame ar trebui regândite, astfel încât să devină sisteme parentale, care să răspundă nevoilor ambilor părinți, nu doar mamelor.
Altfel spus, paternitatea nu este doar o schimbare de stil de viață, ci un proces care remodelează, la propriu, creierul bărbaților — și care vine, la fel ca maternitatea, cu propriile sale vulnerabilități psihice, încă insuficient recunoscute și tratate.
