Pokemon Go a generat o adevărată isterie la nivel mondial, imaginile cu fanii dependenţi de jocul de realitate virtuală fiind de-a dreptul tulburătoare. Psihologii spun că jocul este un adevărat pericol, pentru că induce creierului o cantitate mare de dopamină, numită şi hormonul plăcerii, relatează GadgetReport.ro
Dacă ai jucat măcar o dată Pokemon Go, probabil că înţelegi de ce jocul ăsta poate da dependenţă. Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, a declarat că, la fel ca orice viciu, depedenţa poate fi tratată, însă este nevoie de multă voinţă şi putere.
“În spatele oricărui tip de dependenţă – deci şi în cazul adicţiei faţă de jocul Pokémon Go – se ascunde întotdeauna o emoţie, o stare interioară de dezechilibru, stres sau tensiune interioară. Dependenţa devine astfel un sistem de apărare care lucrează de cele mai multe ori inconştient, independent de voinţa noastră, protejându-ne de acel stres. Ce putem să facem noi la nivel conştient este să combatem aceste comportamente nocive, să eliminăm tensiunile interioare care conduc la comportamente automate. Nu vom vorbi despre autohipnoză sau alte metode de lucru cu subconştientul, ci de ceea ce putem să facem lucrând doar cu mintea conştientă”, declară Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.
Expertul spune că cea mai bună metodă de a evita dependenţa de joc este să încercăm să ..aşteptăm 10-15 minute, atunci când ne frig degetele să jucăm.
“Când simţim acea tensiune interioară – să deschidem jocul şi să hoinărim brambura pe străzi pentru a prinde Pokémonii cei obraznici – trebuie să nu îi dăm curs ci să o observăm şi apoi să ne concentrăm pe altceva, cam 10-15 minute. Vom vedea că acea dorinţă scade încetul cu încetul şi, uneori, chiar vom uita că aveam de prins monstruleţi”, a declarat Eugen Popa.
“Pare un lucru banal, dar efectele sunt incredibile. Întrucât facem multe gesturi fără să le conştientizăm, acestea devin automatisme, iar în acele 15 secunde avem timp să vizualizăm gestul nostru şi să-l calificăm ca fiind unul impulsiv sau unul natural. În acest fel, reuşim, în timp, să eliminăm acea dorinţă puternică prin amânarea satisfacerii ei. Tehnica poate fi folosită la mult mai multe adicţii, printre care fumatul, mâncatul compulsiv sau consumul de alcool”, a mai spus preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.