Samsung Galaxy S9 şi S9+ au debutat, oficial, în deschiderea MWC 2018 din Barcelona, iar primele impresii sunt pe măsura așteptărilor. Dacă la nivel de design nu există mari diferențe față de seria S8, la interior progresul este evident. Cele două smartphone-uri sunt, fără îndoială, cele mai spectaculoase gadgeturi din istoria producătorului sud-coreean. Smartphone-urile vor ajunge în România la mijlocul lunii martie, relatează GadgetReport.ro
Dacă pui cap la cap un S8 și un S9, va fi destul de greu să le deosebești și asta pentru că designul este aproape identic. Acelaşi ecran edge-to-edge “Infinity Display” echipează cele două telefoane, cu marginile rotunjite, din aluminiu, şi cu butonul devenit standard pentru asistentul virtual Bixby, ajuns la generația a II-a.
Galaxy S9 are un ecran de 5.8-inch Super AMOLED QHD+ (18.5:9), iar Galaxy S9+ un display puțin mai mare, de 6.2-inch.
Display-urile pot fi deblocate cu senzorul de retină și expresie facială sau cu cel de amprentă, amplasat sub camera de pe spate.
Dincolo de de design-ul devenit standard pentru flagship-urile Samsung, cele două telefoane se remarcă prin dotările hardware.
GALAXY S9 ȘI S9+, CELE MAI PUTERNICE TELEFOANE CONSTRUITE DE SAMSUNG
Smartphone-urile S9 și S9+ rulează două tipuri de procesoare, în funcţie de pieţele unde vor fi vândute. În SUA, noile flagship-uri sunt dotate cu un Qualcomm Snapdragon 845, iar la noi vor ajunge cu noul procesor Exynos 9810.
Galaxy S9 are 4GB de RAM şi 64GB spaţiu de stocare (mai sunt disponibile variante de 128 și 256 GB), în timp ce Galaxy S9+ are 6 GB de RAM și aceleași spații de stocare, extensibile, în ambele variante de telefon, cu încă 400 GB, prin sdcard.
S9 are o baterie de 3000 de mAh, în timp ce Galaxy S9+ are una de 3500mA, ambele cu încărcare rapidă, wireless.
În privinţa celorlalte dotări, sunt de menţionat prezenţa Bluetooth 5.0, portului USB Type-C, a mufei clasice de căşti, a scanerului de iris şi, mai ales, a difuzoarelor stereo cu Dolby Atmos, o premieră pentru sud-coreeni.
Ambele telefoane sunt rezistente la apă şi praf (IP68) şi rulează sistemul de operare Android 8.0 Oreo, alături de propria serie de aplicații.
Samsung insistă, cu noile telefoane, pe funcțiile de multitasking și pe securizarea datelor, prin suita Knox 3.1.
GALAXY S9, CELE MAI SPECTACULOASE CAMERE DEZVOLTATE DE SAMSUNG
Un alt aspect cu care Samsung speră să impună cele două telefoane sunt camerele foto&video, despre care sud-coreenii susțin că ar fi cele mai bune din industrie.
Galaxy S9 are o singură cameră pe spate, de 12 MP, cu o apertură variabilă, între f/1.5 şi f/2.4, în timp ce S9+ prezintă o soluţie duală, formată din două camere de 12 MP, cu acelaşi tip de apertură și stabilizare optică.
Camerele de selfie sunt identice pe ambele telefoane, de 8 MP, cu apertură f/1.7 şi autofocus.
Samsung a introdus, odată cu seria S9, un nou software despre care afirmă că ,,reimaginează” funcţiile camerei, promiţând performanţe demne de un DSLR. Imagini mai clare, mai apropiate de realitate, cu un contrast mai bun şi noi facilităţi, precum filmarea în slow-motion la 960 fps.
Cum noul slow-motion, putem inregistra imagini cu adevarat incredibil de detaliate si spectaculoase, pe care le putem transmite inclusiv ca gif-uri sau sa le folosim ca fundal pentru telefon.
Odată cu seria S9, Samsung a lansat și o suită proprie de emoji, pentru a concura astfel oferta rivalilor de la Apple.
Sunt 18 tipuri de emojiuri, adaptate in functie de imaginea utilizatorului sau de preferinte (caractere din desene animate precum Mickey Mouse etc.), pe care le poți folosi pe Facebook si pe alte retele social media.
În plus, camerele sunt capabile, cu ajutorul inteligenței artificiale, să citească imaginea și să ofere detalii despre obiectele aflate în cadrul, gratie noii versiuni Bixby.
Aceasta este capabila, printre altele, sa ofere detalii despre caloriile din farfurie sau sa le ofere femeilor un machiaj virtual, gratie parteneriatului cu Sephora.
DEX PAD, UN NOU ACCESORIU PENTRU GALAXY S9
Cele două noi smartphone-uri includ și un nou accesoriu, un DeX Pad care înlocuiește DeX Station-ul lansat anul trecut, pe generaţia S8.
DeX Pad-ul permite utilizatorilor să folosească smartphone-ul pe post de desktop, cu ajutorul unui monitor sau tv, folosind display-ul telefonului pe post de touchpad.
S9 ENTERPRISE, TELEFOANE PENTRU BUSINESS

În tentativa de a-și găsi un loc cât mai bun în piață, sud-coreenii se adresează segmentului de business, lansând o versiune specială de S9, botezată Enterprise care oferă un ecosistem securizat suplimentar, cu funcții de control de la distanță, update-uri dedicate și cu un sistem de garanție extins la 4 ani.
GALAXY S9 ȘI S9+, PREŢURI ŞI DISPONIBILITATE
Samsung Galaxy S9 şi S9+ vor fi vândute, în prima fază, în versiunile Midnight Black, Liliac Purple, Coral Blue şi Titanium Gray. Ulterior ar urma să fie lansate şi alte versiuni de culoare.
Samsung Galaxy S9 şi S9+ vor debuta în România pe 6 martie, iar în magazine vor ajunge începând cu data de 16 martie.
Galaxy S9 costă 849 euro, în timp ce Galaxy S9 Plus este vândut la 949 euro. La noi asta înseamnă 3900 de lei pentru S9 și 4400 lei pentru S9+.
Telefoanele sunt deja disponibile, pentru precomenzi, la Orange, Vodafone și eMag. La eMAg, S9 costă 3900 lei, iar S9+ 4400 lei. În sistemul de buyback, poți economisi până la 2200 lei. Detalii AICI.
Vodafone listeaza Galaxy S9 la 3.950 de lei, iar la abonamentul Super Red 45 pe doi ani, telefonul costă peste 1.600 de lei. S9+ costă peste 4.400 de lei la liber și circa 2.050 de lei cu abonament Super Red 45.
Orange listeaza Samsung Galaxy S9 la pretul de 3.950 de lei (echivalent euro), iar la abonamentul Orange Me 43 costă 2.100 de lei. S9+ este vândut cu 4412 lei la liber și cu 2552 lei la abonamentul Orange Me 43.
La precomanda, telefoanele vor fi livrate incepand cu 8 martie.
SPECIFICATII
Galaxy S9 | Galaxy S9+ | ||
Sistem OS | Android 8 (Oreo) | ||
Display | 5.8-inci Quad HD + Curved Super AMOLED, 18.5:9[1],[2] (570ppi) | 6.2-inci Quad HD + Curved Super AMOLED, 18.5:99, 10 (529ppi)
| |
Dimensiune | 147.7mm x 68.7mm x 8.5mm, 163g, IP68 | 158.1mm x 73.8mm x 8.5mm, 189g, IP68 | |
Cameră | Principală: Super Speed Dual Pixel 12MP AF senzor cu OIS (F1.5/F2.4) Frontală: 8MP AF (F1.7) | Principală: Dual Camera cu Dual OIS – Wide-angle: Super Speed Dual Pixel 12MP AF senzor (F1.5/F2.4) – Telephoto: 12MP AF sensor (F2.4) Frontală: 8MP AF (F1.7) | |
AP | 10nm, 64-bit, Octa-core processor (2.7 GHz Quad + 1.7 GHz Quad)[3] 10nm, 64-bit, Octa-core processor (2.8 GHz Quad + 1.7 GHz Quad) | ||
Memorie | 4GB RAM 64GB/128GB/256GB + Micro SD Slot (de până la 400 GB)[4]
| 6GB RAM 64GB/128GB/256GB + Micro SD Slot (de până la 400GB)12
| |
SIM Card | Single SIM: Nano SIM Dual SIM (Hybrid SIM): Nano SIM + Nano SIM sau slot MicroSD | ||
Baterie | 3,000mAh | 3,500mAh
| |
Încărcare rapidă prin cablu compatibilă cu QC 2.0 Încărcare rapidă wireless compatiblă cu WPC și PMA | |||
Rețea | 4X4 MIMO / CA, LAA, LTE Cat.18 | ||
Conectivitate | Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac (2.4/5GHz), VHT80 MU-MIMO, 1024QAM, Bluetooth® v 5.0 (LE de până la 2Mbps), ANT+, USB type-C, NFC, Location (GPS, Galileo, Glonass, BeiDou)[5] | ||
Tip de plată | NFC, MST | ||
Senzori | Iris sensor, Pressure sensor, Accelerometer, Barometer, Fingerprint sensor, Gyro sensor, Geomagnetic sensor, Hall sensor, HR sensor, Proximity sensor, RGB Light sensor | ||
Autentificare | Tipul de blocare: pattern, PIN, parolă Blocare biometrică: scanare iris, scanare amprentă, recunoaștere facială, Intelligent Scan: autentificarea biometrică multimodală cu scanarea irisului și recunoașterea feței | ||
Audio | Stereo speakers AKG, sunet surround cu tehnologie Dolby Atmos Format audio playback: MP3, M4A, 3GA, AAC, OGG, OGA, WAV, WMA, AMR, AWB, FLAC, MID, MIDI, XMF, MXMF, IMY, RTTTL, RTX, OTA, APE, DSF, DFF | ||
Video | MP4, M4V, 3GP, 3G2, WMV, ASF, AVI, FLV, MKV, WEBM | ||

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.
Cristi Popa este un jurnalist dedicat și un profesionist cu o etică puternică. El este cunoscut pentru capacitatea sa de a se adapta rapid la noile tehnologii și pentru a oferi informații corecte și la timp.
Pe lângă activitatea sa profesională, Cristi este un pasionat de tehnologie și un utilizator avid de gadgeturi. El este mereu în căutarea de noi tehnologii și gadgeturi care să-i facă viața mai ușoară și mai interesantă.