Una dintre cele mai cumplite tragedii petrecute în ultimii ani în România este comemorată astăzi de Google România printr-o fundă de doliu afişată pe prima pagină a motorului de căutare.
Funda de doliu apare sub căsuţa de căutare de pe pagina Google România, iar în descrierea sa apare mesajul “În memoria victimelor din Clubul Colectiv”.
Google marchează, astfel, incidentul petrecut vineri seară în Clubul Colectiv din Bucureşti, unde 30 de oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi, în urma unui incendiu declanşat de la artificii aprinse în faţa scenei unde avea loc un concert.
Un total de 146 de răniţi au fost internaţi în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind în stare gravă sau critică, iar prognosticul medicilor în cazul acestora este foarte rezervat, relatează Realitea.net
În urma tragediei, Guvernul României a decretat, sâmbătă, trei zile de doliu naţional.
Echipa GadgetReport.ro transmite condoleanţe familiilor victimelor şi cere autorităţilor să ia măsurile necesare pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete.
Moartea tinerilor care au fost la concertul din clubul Colectiv trebuie să determine măsuri dure şi categorice în domeniul organizării de petreceri şi concerte.
Trebuie ca legea să fie aplicată fără excepţii, este obligatoriu ca astfel de evenimente să fie organizate în conditii de maximă siguranţă.