Hammerhead True Wireless X promit o autonomie de 24 de ore

Data: 10/06/2021 | Autor: .

Hammerhead True Wireless X

Razer a anunțat noile Hammerhead True Wireless X, cel mai nou model de căști intraauriculare, care vin cu un look special, original, și un preț destul de bun, de numai 90 euro.

Optimizate pentru jucători cu un mod special de Gaming cu latență ultra scăzută de 60ms și un sunet puternic și captivant oferit de difuzoarele de 13mm, noile căști reprezintă o soluție versatilă atât pentru gaming, cât și pentru redare media, indiferent de locul în care se află utilizatorul.

Compatibile cu tehnologia Google Fast Pair for Android și cu standardul Bluetooth 5.2 cu Auto-Pairing, căștile intraauriculare  se conectează repede și convenabil la smartphone-uri, tablete, laptop-uri și console.

Razer Iskur X, un nou scaun de gaming, solid și ergonimic

Suprafețele de control tactile, iluminate cu LED-uri, oferă pe lângă un grad ridicat de personalizare și un acces facil la cele mai des folosite funcții, cum ar fi cele de gestionare a apelurilor, de control al volumului sau funcția de activare a Gaming Mode. Noul Razer Audio App, lansat în paralel cu căștile, le permite utilizatorilor să personalizeze pe lângă sunetul redat și efectele de iluminare, respectiv luminozitatea LED-urilor. Tot cu ajutorul acestei aplicații utilizatorii pot să reconfigureze și funcțiile sistemului de control tactil.

Hammerhead True Wireless X, autonomie de 24 de ore!

Cu o durată de funcționare de până la 24 de ore cu iluminarea pornită (de până la 28 de ore cu iluminarea oprită), căștile dispun de autonomia necesară atât pentru sesiunile de gaming, cât și pentru cele de redare de conținut media, care durează întreaga zi. Noile căști intraauriculare sunt alegerea perfectă pentru jucătorii de mobil, care caută o soluție fiabilă cu latență deosebit de redusă și un sunet clar.

Castile pot fi cumpărate la prețul de 90 de euro, de pe Razer.com, în magazinele RazerStore și de la alți comercianți.

Am testat ochelari inteligenți Razer Anzu. Reprezintă viitorul?