Hewlett-Packard (HP) va lansa opt noi modele de computere de birou in urmatoarele doua luni, dintre care patru vor avea monitoare cu ecran tactil, relateaza Bloomberg.
Monitoarele TouchSmart vor avea preturi intre 600 si 900 de dolari. Oficialii HP au declarat ca spera ca acestea vor avea succes in randul consumatorilor.
HP a mai anuntat ca pregateste lansarea, pe 21 septembrie, a unui computer TouchSmart Elite care va fi disponibil la pretul de 850 de dolari.
Potrivit unor analisti, lansarea noilor produse cu ecran tactil pare sa arate intentia HP de a exploata aceasta nisa din piata. Altii spun insa ca noile produse ar putea fi ultimele vandute sub sigla HP.
Dupa ce a renuntat la productia de tablete si smartphone-uri cu sistemul de operare WebOS, HP si-a exprimat si intentia de a externaliza si divizia de calculatoare, urmand sa se concentreze pe dezvoltarea de produse software.
httpv://www.youtube.com/watch?v=Scs7DZhQ72E