Huawei a prezentat în cadrul Mobile World Congress organizat în Barcelona noua versiune a primului notebook FullView – HUAWEI MateBook X Pro. Varianta actualizată a HUAWEI MateBook X Pro este cel mai puternic și inteligent dispozitiv portabil creat de chinezi, relatează GadgetReport.ro
HUAWEI MateBook X Pro vine cu o carcasă metalică și cu un finisaj satinat premium, extrem de plăcut la atingere. Disponibil în culorile Mystic Silver și Space Gray, cel mai recent notebook al companiei Huawei este ultraportabil, având doar 14.6mm grosime și cântărind 1.33kg.
Cu rame subțiri pe toate laturile, ecranul Ultra FullView atinge un aspect ratio de 91% pe HUAWEI MateBook X Pro. În plus, display-ul de 13,9 inchi are un raport de aspect neconvențional de 3:2 pentru afișare.
Construit pe tehnologia LTPS, ecranul Ultra FullView de 13.9 inchi suportă o rezoluție de 3K (3000×2000) și 100% din gama de culori sRGB. În plus, ecranul acceptă multitouch în 10 puncte și Finger Gestures Screenshot.
HUAWEI MateBook X Pro este propulsat de procesoarele Intel® Core™ i7-8565U și i5-8265U din generația a 8-a. Echipat cu NVIDIA® GeForce® MX250 care rulează pe 2GB GDDR5 VRAM, noul HUAWEI MateBook X Pro oferă o experiență lină indiferent de modul de folosire, de la editarea grafică și video, la jocurile de conținut și redare media.
Laptopul prezintă un sistem inteligent care comută dinamic între modurile active și cele pasive, în vreme ce paletele mai mari ale celor două ventilatoare HUAWEI Shark Fin Fans 2.0 produc o ieșire mai rapidă a aerului.
Noul HUAWEI MateBook X Pro dispune, de asemenea, de o tehnologie inteligentă de filtrare care oferă o monitorizare a temperaturii sistemului în timp real și care, datorită fantei mai fine de evacuare a aerului, oferă silențiozitate dispozitivului.
HUAWEI MateBook X Pro vine echipat și cu un sistem de sunet desăvârșit – Dolby Atmos®. Realizate în parteneriat cu Dolby, difuzoarele creează o experiență de sunet excepțională, care vor da senzația utilizatorilor că se află chiar în mijlocul acțiuni.
În plus, HUAWEI MateBook X Pro este echipat cu o baterie masivă de 57.4Wh, care promite ,,zile întregi’’ de autonomie.
HUAWEI MateBook X Pro este echipat cu un nou port Thunderbolt ™ 3 care acceptă transmisia de date în ambele direcții, cu o viteză de până la 40Gbps.
Laptopul suportă cel mai rapid transfer Wi-Fi din lume pe un notebook, ceea ce îi permite să acceseze mai bine semnalul și să asigure o conectivitate mai stabilă față de celelalte dispozitive de pe piață. Sistemul Bluetooth 5.0 integrat în cel mai nou flagship MateBook vine cu o viteză dublă de transmisie a datelor, cu o acoperire de semnal de patru ori mai mare și o capacitate de transmisie de opt ori mai mare față de varianta precedentă. Aceasta înseamnă că noul notebook poate fi conectat de la o distanță mai mare, semnalul rămânând stabil.
Integrat în HUAWEI MateBook X Pro, noua versiune HUAWEI Share 3.0 OneHop vine să rezolve dificultățile de transmitere a datelor între notebook-urile Windows și smartphone-urile Android. HUAWEI Share 3.0 suportă atât transferurile de imagini și video-uri între PC-uri și smartphone-uri, ci și transferuri de documente în ambele sensuri. Doar prin agitarea telefonului și atingerea „PC HUAWEI Share” pe computer, fișierul deschis pe ecranul notebook-ului va fi trimis pe telefonul mobil. Pe lângă HUAWEI Share 3.0 OneHop, Huawei a dezvoltat și caracteristica de partajare Clipboard Sharing[2], care permite utilizatorilor să trimită simultan un clipboard pe două dispozitive. Cu aceasta, utilizatorii pot copia conținut de pe un dispozitiv și îl pot transfera pe un alt dispozitiv din apropiere.
HUAWEI MateBook X Pro prezintă, totodată, un senzor Fingerprint Power Button 2.0 și camera încastrată în tastatură. Dacă prima permite consumatorilor să-și autentifice rapid identitatea chiar în momentul pornirii dispozitivului, cea din urmă le protejează confidențialitatea, maximizând afișajul. Adaptorul portabil și multifuncțional HUAWEI USB Type-C suportă multiple standarde de încărcare rapidă, fiind util în special celor care sunt mereu pe drumuri, deoarece elimină necesitatea de a transporta mai multe adaptoare de alimentare.
Noul MateBook X Pro va fi pus în vânzare începând cu luna aprilie.
Produs | Specificații | Preț |
Huawei MateBook X Pro | i5/8GB/512GB/MX250/TouchScreen | 1.599€ |
Huawei MateBook X Pro | i7/16GB/1TB/MX250/ TouchScreen | 1.999€ |