Producătorul de mobilă şi decoraţiuni Ikea vrea să lanseze o aplicaţie de realitate virtuală, intitulată Ikea VR Experience, care va permite clienţilor să exploreze oferta de mobilier şi să îşi imagineze cum ar putea arăta locuinţele decorate cu produsele Ikea.
Dezvoltată în parteneriat cu HTC şi Steam, aplicaţia va permite asocierea întregii oferte de produse Ikea, atât din punct de vedere al pieselor de mobilier, accesorii, cât şi în privinţa culorilor şi dimensiunilor, relatează GadgetReport.ro
În funcţie de obiectele de mobilier alese de client, software-ul va face şi calculul estimativ al costurilor de achiziţie, transport şi instalare. Aplicaţia va fi disponibilă pentru gadgeturi precum Oculus Rift, HTC Vive şi Samsung Gear VR.
Aplicaţia a fost realizată pe baza motorului grafic Unreal Engine 4 de la Epic Games, adaptat de compania franceză Allegorithmic.
În prezent, aplicaţia Ikea VR Experience este testată pe platforma Steam şi oferă doar produsele de mobilier pentru bucătărie.