Apple se asteapta la un succes urias cu noul smartphone iPhone 6, motiv pentru care a comandat furnizorilor intre 70 si 80 de milioane de unitati. Apple va prezenta oficial noile telefoane pe 6 septembrie.
Potrivit unei analize trimise investitorilor, analistii de la RBC estimeaza ca Apple va vinde, in prima saptamana, peste 10 milioane de terminale iPhone 6, relateaza Business Insider.
“Foxconn si Pegatron afirma ca Apple le-a setat un plan de productie ce vizeaza 70-80 de milioane de iPhone 6 pe stoc, din ambele modele, de 4,7 respectiv 5,5 inchi”, a declarat analistul Amit Daryanani.
Comenzile se anunta, astfel, cu 36% mai mari decat in cazul modelelor lansate anul trecut, iPhone 5s si iPhone 5c.
Apple a vandut 9 milioane de telefoane din seria 5 in primul weekend de la lansarea oficiala, record ce urmeaza sa fie batut, cel mai probabil, de noua generatie iPhone 6.
Din informatiile pe surse, pare ca telefonul are mari sanse sa castige titlul de smartphone-ul anului 2014. Cel putin asta anticipeaza cei de la TechCrunch.com, care trec in revista argumentele care vor face ca noul iPhone sa spulbere concurenta.
Cea mai importanta noutate adusa de noul iPhone 6 o reprezinta ecranul. Smartphone-ul va fi lansat in doua variante, de 4,7 respectiv 5,5 inchi, ambele modele bineinteles cu Retina Display.
> Ecranele noului iPhone 6 ar urma sa aiba o rezolutie de 1704X960 pixeli, cu o densitate de 468 pixeli/inch.
Dincolo de ecran, Apple va folosi pentru iPhone 6 noi materiale care il vor face mai rezistent la zgarieturi si lovituri – iar cel mai important este safirul, care va acoperi noul ecran.
Expertii spun ca ecranul din safir va fi practic indestructibil si ca aceasta noua tehnologie va revolutiona piata dispozitivelor mobile.
Ambele modele iPhone 6 vor avea un profil metalic si vor fi mai subtiri cu 9% fata de iPhone 5s, insa mai grele cu 10%.
Potrivit TechCrunch, noul iPhone 6 va veni si cu o camera mai buna (cel mai probabil nou senzor foto/video de 13 MP Sony Exmor) si va include, in sfarsit, si NFC – tehnologie care va permite utilizatorului sa foloseasca telefonul pentru tot felul de activitati, de la deschiderea usilor cu cip electronic la platile la cumparaturi.
Potrivit surselor weibo, care au stat de vorba cu Sun Chang Xu, news chief analyst la ESM-China, smartphone-ul iPhone 6 va veni cu senzori care vor masura temperatura exterioara, presiunea atmosferica si umiditatea. Noul iPhone 6 ar putea avea si o noua versiune de senzor de amprenta Touch, mult mai perfomanta si cu o serie de aplicatii dedicate.
Noul iPhone 6, avand in vedere dimensiunile ecranului, va fi dotat cu un nou acumulator, mult mai performant. Pentru cel cu ecranul de 4,7 inchi va fi o baterie de 1810 mAh, iar pentru iPhone-ul de 5,5 inchi una de 2500 mAh.
9to5mac.com a publicat recent cateva noi imagini spion care vin sa ne ofere o idee despre cum va arata noul iPhone 6.