Nokia, fostul lider al pietei de comunicatii mobile, nu se afla intr-o situatie prea buna in prezent, iar pariul Windows nu pare a fi, cel putin deocamdata, unul castigator.
Daca finlandezii si-au exprimat in repetate randuri angajamentul complet pentru platforma Windows Phone, nu acelasi lucru se poate spune despre angajamentul Microsoft fata de Nokia.
Primul smarthone Windows Phone 8 din lume a fost prezentat de Samsung, iar numele platformei a fost imprumutat terminalelor produse de HTC.
Esecurile Nokia din ultima vreme ii fac pe designeri sa viseze la terminale ale finlandezilor echipate cu sistemul de operare Android al celor de la Google.
Astfel, Milanno Artworks propune modelul Lumia Nexus, care ar fi, in opinia sa, varful de lance incontestabil al platformei Android.
Imaginarul Lumia Nexus ar urma sa dispuna de caracteristici de top: un display HD de 5 inchi, un procesor quad-core de 2 GHz, 2 GB de memorie RAM si o capacitate de stocare de 32 GB.
Evident, smartphone-ul ar rula cea mai recenta versiune Android si ar beneficia imediat de toate update-urile sistemului de operare.
Ideea nu este una noua. Primul concept de smartphone Nokia echipat cu Android a aparut in primavara acestui an.
Utilizatorul Slatd de pe Deviantart propunea atunci un device de 3.7 inchi intitulat N1 si inspirat din modelul Lumia 800, ce rula Android 4.0 si era echipat cu o camera foto Pureview de 41 de megapixeli.
Desi rezultatele sunt, in ambele cazuri, spectaculoase, este putin probabil ca aceste produse sa fie lansate vreodata.