Star Trek: Discovery. Primul trailer video face furori pe internet

Îţi place? Dă
şi

Star Trek: Discovery star-trek-discovery-trailer-viral-pe-internet

CBS a lansat primul trailer pentru unul dintre cele mai aşteaptate seriale SF din 2017, „Star Trek: Discovery”. Clipul video a devenit viral pe internet, fiind vizionat de peste 2 milioane de oameni în numai 3 ore de la lansarea oficială, relatează GadgetReport.ro

Star Trek: Discovery BANNER_gadget

“Cu 10 ani înainte de Kirk, Spock şi Enterprise, a fost Discovery”. Aşa începe clipul video care îi are în prim-plan pe Sonequa Martin-Green şi Michelle Yeoh, primul ofiţer respectiv căpitanul navetei spaţiale.

Potrivit speculaţiilor din presa americană, Martin-Green este o femeie umană crescută pe Vulcan, aşa cum reiese din dialogul e care aceasta îl poartă cu tatăl lui Spock, Sarek, personaj interpretat de James Frain.

“Nu vei învăţa niciodată vulcaniana, glasul tău este uman”, îi spune Frain, în scena care pare să fie un flashback, avându-l în rolul principal pe Martin-Green, când era mică.

“Star Trek: Discovery” ar urma să fie lansat spre finele anului. CBS îl pregăteşte drept principal motor pentru noua sa platformă online „CBS All Access”, un serviciu multimedia în genul Netflix, care va costa 5,99 dolari pe lună sau 9,99 dolari, fără publicitate.

Star Trek: Discovery va avea 13 episoade și spre deosebire de celelalte serii Star Trek, unde fiecare episod avea o poveste de sine stătătoare, în Discovery, fiecare episod va continua povestea din episodul precedent.

Bryan Fuller, creatorul serialului, a declarat că vede Star Trek: Discovery ca pe o punte de legătură dintre Star Trek: Enterprise (a cărei acțiunea era setată cu aproape 150 de ani înainte) și The Original Series.

În plus, Fuller a mai spus că probabil că în Star Trek Discovery vom vedea mai multe rase de extratereștrii decât în orice altă serie Star Trek și nu este exclus să vedem și o parte dintre personajele din seria originală.

În România, episoadele din noua serie Star Trek: Discovery le vom vedea pe Netflix. Fiecare episod din noua serie va fi disponibil la nivel global în termen de 24 de ore de la premiera din SUA.

Star Trek: Discovery star-trek-discovery-gadgetreport

„Lansarea noului serial Star Trek Discovery va fi cu adevărat un eveniment de televiziune la nivel mondial. Star Trek este deja un fenomen la nivel global, iar acest parteneriat internațional va oferi fanilor din intreaga lume, care doresc o nouă serie de acum mai mult de un deceniu, posibilitatea de a vedea fiecare episod, practic aproape în același timp cu telespectatorii din SUA. Gratie partenerilor noștri de talie mondială de la Netflix, noul Star Trek: Discovery va fi cu siguranta pe toate frecvențele de pe intreaga noastră planetă”, a precizat Armando Nuñez, presedinte si CEO al CBS Studios International

Star Trek este unul dintre cele mai reprezentative productii din istoria televiziunii si suntem încântați de parteneriatul cu CBS pentru a readuce noua seria tuturor fanilor din intreaga lume. Cel mai nou capitol al poveștii, Star Trek: Discovery, promite să continue tradiția bogată in aventuri și va încânta fanii de pretutindeni”, a adaugat Sean Carey, vicepresedinte al Global Television la Netflix.

Scrie un comentariu