Cercetătorii de la Universitatea San Martin de Porres din Peru au reuşit un prim-pas în decriptarea misterului civilizaţiei incaşe. Pe baza analizelor ADN, experţii au confirmat legendele privind originile civilizaţiei pre-hispanice ale Imperiului Inca, relatează GadgetReport.ro
Cea mai fascinantă civilizaţie preistorică din America, Inca, şi-a găsit, în sfârşit, originile pământene, spre marea dezamăgire a adepţilor teoriei ,,extratereştrilor antici”.
Incaşii nu au folosit roata, nu au ştiut să scrie, şi totuşi au reuşit să clădească un imperiu vast şi prosper. Renumele civlizaţiei Inca nu e legat însă doar de Machu Picchu, ci şi de jungla amazoniană sau de desenele „extraterestre” de la Nazca.
Cercetătorii de la Universitatea San Martin de Porres din Peru au recoltat probe ADN din celebra zonă Machu Picchu şi le-au comparat cu cele ale locuitorilor din diverse regiuni ale Americii Latine.
Iar primele rezultate, după trei ani de cercetări, arată o legătură directă între civilizaţia incaşă şi locuitorii din provinciile Puno, din sud-estul Perului, şi Cuzco, din centrul ţării sud-americane.
Expertul Ricardo Fujita a declarat agenţiei AFP că toate testele făcute până acum arată că incaşii au migrat către zona Machu Picchu cel mai probabil din cauza schimbărilor climatice.
,, Testele ADN cu confirmat, practic, legendele locale care afirmă că incaşii au fost moştenitorii unor civilizaţii şi mai vechi, localizate în zona Lacului Titicaca şi a regiunii Cusca. Au fost testaţi peste 3000 de locuitori ,, Panakas” din aceste zone şi s-a descoperit o legătură directă în codul genetic”, a declarat acesta.
,,Probabil prima migraţie masivă a incaşilor a avut loc din zona Puno, spre Pacaritambo, urmată de cea din Cusco către Tahuantinsuyo.”, a mai spus cercetătorul despre studiul apărut în revista Molecular Genetics and Genomics.
Imperiul Incaş a fost cel mai mare din America precolumbiană. S-a ridicat pe înalțimile din Peru în jurul anului 1200; între 1438 și 1533, incaşii au reușit, prin cuceriri și asimilări, să încorporeze o mare parte din vestul Americii de Sud, având centrul în jurul Anzilor. În 1533, Atahualpa, ultimul împărat incaș (numit Sapa Inca) a fost omorât la ordinul conchistadorului Francisco Pizarro, marcându-se astfel începutul dominației spaniole.
Civilizaţia incaşă, autoarea complexului incredibil de la Machu Pichhu, a dispărut, astfel, brusc şi violent, odată cu secretele sale.
Un comentariu
Pingback: XVIII.Versuri proprii, 17.001-17.290 prelucrări, Versificări, | Toma Brumusescu's Blog