Nokia 8.3 5G. Cum arată primul telefon 5G din istoria Nokia

Data: 20/03/2020 | Autor: .

Nokia 8.3 5G. Cum arată primul telefon 5G din istoria Nokia

Nokia, un brand renăscut sub umbrela HMD Global, a lansat oficial primul său telefon 5G despre care afirmă că are cele mai multe benzi 5G suportate de pe piaţă, între 600 Mhz și 3.8 GHz. Telefonul va ajunge în magazine la vară, în varianta Polar Night, la un preț de 559 de euro în varianta cu 6 GB RAM şi 64 GB stocare şi 649 euro în cea cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare, relatează GadgetReport.ro

,,Nokia 8.3 5G este creat special pentru a putea susține multiple rețele 5G, mereu în evoluție, atât ca suport pentru combinații 5G standalone, cât și non-standalone, pe care le rulează operatorii din întreaga lume. Fiind primul smartphone care folosește soluția modulară de front end Qualcomm® 5G RF ca parte a platformei modulare Qualcomm®, Nokia 8.3 5G îmbină mai mult de 40 de elemente RF diferite într-un singur modul, fiind astfel nu doar un terminal global, ci și unul pregătit pentru următorii pași în materie de 5G’’, afirmă compania.

 

Așa cum ne-a obișnuit deja de la generațiile anterioare, Nokia pune accent foarte puternic pe design, iar noul Nokia 8.3 5G vine să confirme acest lucru. Telefonul arată foarte bine, cu un corp din sticlă și metal care prinde un ecran puțin curbat pe margini, de 6.8 inch, Full HD+.

Pe spate avem camerele prinse într-o formă sferică și un inel proeminent, alături de senzorul de amprentă. Focusul pe materiale se vede și în greutatea telefonului, care depășește 200 de grame, cam cât un iPhone 11 Pro Max.

Display-ul PureDisplay de 6,8 inchi Full HD şi aspect 20:9, oferă suport HDR10, o premieră pentru telefoanele Nokia.

 

Telefonul rulează sistemul de operare Android 10 cu ajutorul unui procesor Qualcomm Snapdragon 765G și 6 GB / 8 GB de pe un spațiu de stocare de 64 GB/ 128 GB + microSD.

La capitolul camera, telefonul are un senzor de selfie de 24 MP, plasat în dreapta, cum privești ecranul, care promite imagini largi și bine calibrate, grație tehnologiei Zeiss.

Pe spate, Nokia 8.3 5G include o cameră quad cu tehnologie Pureview şi Zeiss, bazată pe un senzor principal de 64 MP, plus alți trei sezori – 12 MP (ultra wide) + 2 MP (Macro) + 2 MP (Bokeh)

Nokia afirmă că suita este capabilă să filmeze ca un Action Cam, cu stabilizare optică, în 16:9 cinematic la 60 FPS. Interesant este și faptul că sezorul de macro poate fotografia foarte de aproape, de la numai 3,6 cm.

Camerele sunt însoțite de un biț dual tone LED și sunt capabile să înregistreze în 4K, inclusiv în Night Mode.

,,Camera quad asistată de AI captează fotografia perfectă, indiferent de locație, chiar și în condiții de luminozitate scăzută, datorită funcției Night mode. Lentilele wide și macro ajută utilizatorii să capteze prim-planuri sau fotografii wide, panoramice’’, afirmă Nokia.

Interesant este și faptul că telefonul include un software special de editare video, dezvoltat împreună cu Zeiss, care oferă o serie de filtre precum Blue Flare, Anamorphic şi altele. Și sunetul se anunță la un nivel optim, grație tehnologiei OZO.

Telefonul este printre primele terminale care dispune de camera Go și de tehnologie de fuziune a imaginii în condiții de luminozitate scăzută, asistată de AI, Gallery Go și un ecran HD+ fără ramă, ce asigură vizibilitatea indiferent de condițiile de luminozitate.

Nokia 8.3 5G este înrolat în programul Android One, astfel că va primi rapid actualizările la Android 11. ,, ,,Fiind printre primele telefoane lansate cu Android 10 (versiunea Go), Nokia 1.3 beneficiază de mai multă viteză, securitate și milioane de aplicații. Mai mult, utilizatorii vor beneficia de o experiență care se îmbunătățește constant, telefonul fiind pregătit pentru Android 11 (versiunea Go)’’, afirmă Nokia.

Dincolo de camera și software, telefonul are un cititor de amprente lateral și un jack audio pentru căști – o facilitate tot mai rară în domeniul telefoanelor.

Nokia 8.3 5G are o baterie de 4500 mAh, cu un încărcător de 18W, care promite o autonomie de până la 2 zile. Telefonul include, bineînțeles, WiFi dual band, Bluetooth 5.0 și USB-C.

Nokia 8.3 5G va fi disponibil la sfârșitul lunii iulie în culoarea Polar Night, la prețul recomandat de 2999 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.