Ce poate fi mai plăcut ca, într-o seară de vară, să îți înviți prietenii și rudele la tine acasă, la un maraton de filme, cu popcorn și nachos? Cum cinematografele sunt închise și, probabil, vor rămâne așa cel puțin câteva luni de acum încolo, să îți organizezi propriul cinematograf poate fi o idee interesantă. Am testat, în ultimele zile, o soluție de ultimă generație, proiectorul ViewSonic M2. Este o variantă mai bună decât un televizor cu ecran mare? Aflați concluziile noastre din review-ul de mai jos.
Ca să îți organizezi un cinematograf la tine acasă ai nevoie, în primul rând, de un perete sau un ecran special. Cea mai simplă soluție este, bineînțeles, peretele, preferabil unul alb. Fie că este în casă, fie că este afară, în grădină, nu contează dimensiunea. Cu cât mai mare, cu atât mai bine.
Apoi ai nevoie de un proiector de calitate, care să ofere o imagine optimă, la o dimensiune cât mai mare. Doar vrei un ecran ca de cinematograf, nu să te uiți la proiector ca la televizor.
Din gama largă de produse de pe piață, am testat în ultimele zile un proiector LED ViewSonic M2, un gadget care ne-a atras, în primul rând, prin forma compactă. Îl poți lua cu tine oriunde, pentru că este mic, ușor și are și o geantă specială. În plus, se poate alimenta de la o baterie externă, astfel că funcționează și fără să îl conectezi la priză.
În cutia cu care vine vei găsi proiectorul, telecomanda, stick-ul pentru conectivitate wi-fi, cablul de alimentare, un ghid de instalare și un cablu USB Type C, pentru conectarea la laptop, telefon sau PC. Probabil acest cablu nu îl vei folosi prea mult pentru că proiectorul se conectează prin wireless, fără fir, la orice rețea WI-FI, și are și conectivitate Bluetooth.
Instalarea este foarte simplă. Scoți proiectorul, îl pui în priză, îi conectezi stick-ul wi-fi și, cu telecomanda din dotare, începi să-l setezi. Dacă ești acasă, îl legi la rețeaua wi-fi cu userul și parola. Se va conecta foarte rapid și, din acel moment, îl poți folosi la justa valoare.
Îl poți amplasa pe o masă (soluția aleasă de noi) sau pe un tripod, fiind pregătit pentru orice tip de instalare.
ViewSonic M2 are o interfață software simplă și destul de ușor de înțeles. Ai la dispoziție un ecosistem de aplicații, printre care am găsit inclusiv pe cea pentru Netflix însă, cel mai probabil, vei alege modul mai simplu, să-l controlezi din telefon sau cu laptopul.
ViewSonic M2 se conectează inclusiv la Google Home (Nest), astfel că vei putea să îi dai inclusiv comenzi vocale. În rest, cel mai probabil, vei folosi telefonul sau laptopul să îl conectezi cu iconița clasică de cast.
IMAGINI ȘI SUNET DE CALITATE
Din momentul în care începi să-l folosești, vei fi surprins, cu siguranță, de calitatea imaginii.
ViewSonic M2 oferă o rezoluție nativă Full HD de 1920 x 1080 (1080p), corectată automat în funcție de spațiu de proiecție, astfel că redă fără probleme orice tip de conținut, de la filme la seriale, jocuri și programe tv. Imaginea, oferită de sursa de lumină LED se vede bine, cu un contrast optim, grație celor 1.200 lumeni de luminozitate.
Este un proiector construit cu gândul la filme ca la cinematograf. Se vede acest lucru din modul în care preia conținutul HDR și, prin funcția Cinema Supercolor +, îl redă la o calitate care aduce aminte de sălile de cinema.
Noi l-am folosit într-o cameră, pe perete, în locul unui televizor, însă adevărata lui performanță o vezi dacă ai grădină și un ecran dedicat de 3-4 metri. Chiar că te vei simți ca la cinematograf. În plus, ne-a plăcut faptul că își face singur corenția de imagine, în funcție de spațiul pe care îl proiectezi.
Față de alte proiectoare, pe care le-am testat în trecut, la ViewSonic M2 n-am sesizat niciun fel de sacadare a imaginii. Gadgetul oferă o imagine uniformă, fără neclarități, chiar și atunci când redă clipuri video extrem de dinamice.
Și mai are un avantaj față de alte gadgeturi. Sunetul, redat de cele două boxe Harman Kardon integrate, este puternic, clar, bine balansat, indiferent de cât de tare îl dai.
La alte proiectoare ai nevoie de boxe suplimentare însă la acest produs n-am simțit această necesitate.
Am proiectat cu ViewSonic M2 clipuri de pe Youtube, filme de pe Netflix și programe TV fără să sesizăm vreo diferență la capitolul sunet. Proiectorul a redat, de fiecare dată, sunetul la un nivel optim, fără întreruperi, sacadări etc.
AVANTAJE VS. DEZAVANTAJE
Imagine bună, sunet de calitate, formă compactă. ViewSonic M2 are multe calități dar și câteva mici dezavantaje.
În primul rând, ne-a surprins faptul că se încălzește destul de tare, astfel că este bine să îl montezi pe un postament unde să poată să își degaje căldura. Nu e îngrijorător. Toate proiectoarele se încălzesc însă, dacă nu ești obișnuit cu un astfel de gadget, vei fi surprins de acest lucru.
În al doilea rând, la capitolul conectivitate, am avut momente în care n-am reușit să-l găsim din prima, pe wi-fi. A trebuit să îl conectăm din nou, lucru pe care îl rezolvi în câteva secunde.
Iar telecomanda, deși are butoane bine gândite, am fi vrut să aibă și un pointer, ca să putem să folosim proiectorul și în prezentări.
Ajungem astfel, inerent, la un alt avantaj semnificativ al acestui proiector. Pentru că este mic și performant, îl vei putea folosi pentru prezentări, la serviciu, la clienți, oriunde.
Faptul că ViewSonic M2 se conectează la telefon și redă tot ce ai în smartphone este un alt avantaj. Nu îți rămâne decât să îți descarci prezentarea de pe email și, cu telefonul, să o prezinți clienților prin intermediul proiectorului. Iar dacă altcineva vrea să proiecteze ceva, nu îți trebuie decât un stick sau un card micro SD. O soluție simplă pentru mediul de business.
Pentru utilizatorii obișnuiți, ViewSonic M2 este, fără îndoială, un cinematograf pentru acasă. Imaginea este foarte bună, sunetul este bogat și bine calibrat, iar faptul că are propriile aplicații, printre care și Netflix, reprezintă un avantaj.
Iar dacă vrei, poți să proiectezi cu el inclusiv producții în 3D, pentru că are o intrare HDMI capabilă să redea formate Blu-ray 3D. Imaginile 3D pot fi văzute cu ochelarii ViewSonic PGD-350 sau cu orice alți ochelari 3D compatibili.
În plus, poți să ii adaugi o pereche de căști pe bluetooth, astfel ca să asculți filmul sau muzica fără să deranjezi pe nimeni.
Sună interesant, nu?
CÂT COSTĂ VIEWSONIC M2
Proiectorul ViewSonic M2 l-am găsit pe diverse site-uri la prețuri în jurul nivelului de 3000 de lei. Un tarif destul de bun, având în vedere de ce este în stare. În esență, costă cât un smartphone din gama medie.
E mult, e puțin, voi decideți. Atunci când faceți calculele, gândiți-vă însă la experiența inedită pe care o oferă acest gadget. Cinematograf la tine acasă. Oricând, oriunde. Pe noi ne-a convins.

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.
Cristi Popa este un jurnalist dedicat și un profesionist cu o etică puternică. El este cunoscut pentru capacitatea sa de a se adapta rapid la noile tehnologii și pentru a oferi informații corecte și la timp.
Pe lângă activitatea sa profesională, Cristi este un pasionat de tehnologie și un utilizator avid de gadgeturi. El este mereu în căutarea de noi tehnologii și gadgeturi care să-i facă viața mai ușoară și mai interesantă.