Un telefon de 700 de lei, cu ecran mare, de 6,53 inchi, cinci camere, o baterie pentru 2 zile și Android 10. Xiaomi Redmi 9 este un telefon care, la prima vedere, se anunță un best buy. Ce se ascunde, însă, dincolo de carcasa destul de elegantă? O întrebare la care am încercat să răspundem în review-ul următor.
Redmi 9 este un telefon din gama ieftină și trebuie luat ca atare. Nu este un flagship, nu are asemenea aspirații însă reușește, cel puțin la prima vedere, să ofere mai mult decît plătești.
Pentru 700 de lei, telefonul vine cu un ecran Full HD foarte mare, surprinzător de mare pentru gama în care joacă, o baterie de 5020 mAh, cu patru camere pe spate și una de selfie pe față și, foarte important în ziua de azi, cu ecosistemul Google, aplicații pe care telefoanele Huawei nu le mai oferă.
Cumpara XIAOMI REDMI 9 de pe acest LINK.
UNBOXING REDMI 9
Atunci când deschizi cutia telefonului, vei fi surprins de cât de mare este ecranul acestuia și cât de greu este telefonul.
Redmi 9 are un display de 6,53 inchi Full HD, prins într-0 carcasă de plastic, destul de elegantă, care are un atuu important. Dincolo de faptul că, dacă îl scapi din mână cel mult o să se zgârie și nu se va sparge, ca la telefoanele acoperite cu sticlă, carcasa lui Redmi 9 are o textură abrazivă care te ajută să-l ții bine în mână și pe care nu se vor vedea amprentele.
Ecranul este unul Full HD+, acoperit cu Gorilla Glass 3, astfel că se va sparge ușor dar nu se va zgâria la fel de repede ca telefoanele cu variantele Gorilla ceva mai scumpe, care se sparg mai greu dar se zgârie foarte ușor.
Display-ul este un IPS dintr-o generație mai veche, care nu este foarte luminos chiar dacă, în specificații ni se promite o luminozitate de 400 niți. Este, totuși, un ecran destul de bun pentru această gamă de preț, care se descurcă decent în condiții de lumină optimă. Ic0nițele se văd clar, la fel și textul.
Poate doar dacă stai cu telefonul în lumină puternică să ai probleme, chiar dacă setezi luminozitatea la maxim.
În rest, ecranul lui Redmi 9 are culori vii, un contrast decent, astfel că filmele se văd în condiții optime, la fel și jocurile.
Dincolo de display, ne-a surprins faptul că telefonul este mai greu decât ne-am fi așteptat. De vină este bateria mare, care dincolo că l-a făcut destul de gros (9 mm grosime) îl face și destul de greu, având 198 de grame.
Te obișnuiești însă destul de repede cu greutatea și, cu siguranță, nu va fi un inconvenient.
REDMI 9. CAMERE ȘI SENZORI
Pe partea frontală, telefonul are o cameră de selfie de 8 MP, cu decupaj tip picătură, destul de bună pentru fotografii în condiții optime de lumină.
Pe partea din spate, ai patru camere – un must have pentru telefoanele din 2020, cu un senzor principal de 13 MP Wide, un altul de 8 MP Ultrawide, o camera de 5 MP Macro și, separat, un senzor de adâncime de 2 MP.
Fotografiile ies destul de bine pentru un astfel de telefon ieftin, grație tehnologiei AI care optimizează mult captările, fie că vorbim de fotografii sau de video. Printre altele, vei putea face tot felul de fotografii inedite, cu caleidoscop și palm shutter.
Pozele ies decente, mulțumitoare pentru majoritatea utilizatorilor și bune în special pentru social media. Culorile sunt destul de vii, contrastul este destul de bun, iar performanța generală este una acceptabilă.
Nu avem de-a face cu un flagship, așa că nu vă așteptați la fotografii spectaculoase, mai ales în condiții de luminozitate scăzută.
Și pe video, performanța este optimă pentru acest nivel de preț, înregistrările beneficiind chiar și de o stabilizare mulțumitoare.
Astfel că să faci fotografii și mici clipuri video pentru Facebook sau Instagram, Redmi 9 poate fi o alegere optimă, mai cu seamă că prețul telefonului, să nu uităm acest lucru, este de numai 700 de lei.
REDMI 9. CUM SE DESCURCĂ ÎN APLICAȚII
Dincolo de performanța camerelor, ne-a surprins plăcut modul în care acest telefon se descurcă în aplicații. Inițial, când am văzut că este propulsat de un procesor MediaTek, ne-am așteptat să înghețe frecvent în aplicații.
Nu este cazul aici. Chipsetul Mediatek Helio G80 pare bine integrat și, cu cei 4 GB de RAM, se descurcă decent în aplicații.
Pe Geekbench am obținut 358 puncte pe single core si 1334 puncte pe multicore, destul de putin pentru standardul actual, dar suficient pentru o experiență fără pretenții de flagship.
Redmi 9 oferă, pe ansamblu, o experiență Android optimă care, împreună cu ecosistemul Redmi MIUI 11, reușește să mulțumească, probabil, pe majoritatea utilizatorilor.
Aplicațiile se deschid destul de repede, ține 4-5 activități în background fără probleme, însă n-ar trebui să îi cerem mai mult pentru că începe să sufere. De exemplu, dacă deschizi o aplicație, o închizi și vrei să o redeschizi, vei sesiza un mic lag, asta dacă ești obișnuit să butonezi toată ziua flagship-uri.
Pentru un utilizator de telefoane ieftine, nimic nu va părea ciudat la acest capitol.
Ce ne-a plăcut este că se descurcă optim pe zona multimedia. Indiferent că deschizi Youtube, Netflix sau HBO Go, Redmi 9 va livra imagini bine calibrate, cu culori optime și un contrast destul de bun, astfel că experiența de vizionare va fi una optimă.
Pentru un telefon entry-level, este remarcabil că Redmi reușește să fie un gadget optim pentru văzut filme, seriale și clipuri pe Yoube.
Dacă ar fi avut și difuzoare stereo, l-am fi considerat perfect. Însă avem doar un singur difuzor, în partea de jos, care livrează un sunet clar, dar parcă prea metalic pentru gusturile noastre. S-ar putea să fie doar o percepție. Telefonul chiar se aude bine și foarte clar.
GAMING PE REDMI 9
Pentru că beneficiază de ecosistemul Google, asta înseamnă că poți să joci orice joc din Play.
Indiferent că alege un joc cu mașini sau poate un PUB BG, ecranul mare este un avantaj. Pentru o experiență optimă, va trebui să treci setările pe mediu, asta dacă jocurile nu o fac singure. Cele mai multe detectează nivelul hardware și o fac automat.
Performanța, în zona de gaming, este una decentă. Dacă vrei ceva mai mult, alege un Redmi Note 9.
REDMI 9. AUTONOMIE EXCELENTĂ
Un argument principal pentru care acest telefon merită cei 700 de lei îl reprezintă acumulatorul de 5020 mAh.
Într-o utilizare normală, vei reuși să ai baterie pentru 2 zile, iar dacă vei sta foarte mult pe filme sau pe gaming, va ține cam 1 zi și ceva.
Vestea bună este că Redmi 9 suportă încărcare rapidă de 18W, fiind nevoie de puțin peste 2 ore pentru încărcarea completă.
Vestea proastă este că în pachet ai un încărcător de 10 W, astfel că va trebui să folosești alt charger, pe 18 W, dacă vrei să-l încarci rapid.
Altfel, Redmi 9 se încarcă la maxim în 3 ore și la 80% în puțin peste 2 ore. Nu e rău deloc, însă am fi vrut un încărcator mai puternic în pachet.
ALTE FACILITĂȚI IMPORTANTE
Dincolo de autonomia bună, Redmi 9 ne-a atras și cu câteva argumente relevante.
Lista dotărilor este completată cu senzor de amprente la partea din spate, care se mișcă rapid, conectivitate NFC, ieșire jack 3.5mm pentru căști, dual SIM + slot microSD suplimentar și transmițător infraroșu pentru funcția de telecomandă. Chestii esențiale pentru o experiență completă.
REDMI 9. MERITĂ ACHIZIȚIA?
Xiaomi oferă noul model Redmi 9 în trei variante de culoare: Carbon Grey, Ocean Green și Sunset Purple la prețul de 699 lei (4GB+64GB) Mai există o versiune cu 3GB+32GB, mai ieftină, pe care nu o recomandăm. În ziua de azi, un telefon cu numai 3 GB de RAM se va descurca cu greu în aplicații, mai ales în cele multimedia.
Dacă vrei un telefon de până în 700 de lei, Redmi 9 este o opțiune destul de bună, similară cu Samsung Galaxy M21 sau Motorola G8 Power. Principalele lui argumente sunt reprezentate de ecranul mare, de bateria puternică și de ecosistemul Google Play.
Este un telefon decent care face ceea ce promite, un telefon pe care te poți baza pentru social media, pentru browsing și pentru poze decente. Cu siguranță arată mai bine decât multe alte telefoane din gama sa de preț.
Cumpara XIAOMI REDMI 9 de pe acest LINK.
Un comentariu
Îl am de miercuri și sunt super mulțumit.Culoarea de pe spate și superbă ,in pubg se mișcă excelent ,YouTube se vede foarte bine ,se aude tare ,se mișcă foarte rapid.Luminozitatea nu este foarte mare,dar e ok.Bateria e fenomenala.Inca incerc să îmi dau seama daca pe partea foto e mai bun sau nu decât Mi A1.Camera selfie e excepțională.