Samsung Galaxy S20 Ultra. Noi informații despre viitorul flagship al sud-coreenilor

Data: 14/01/2020 | Autor: .

Samsung Galaxy S20 Ultra. Noi informații despre viitorul flagship al sud-coreenilorSud-coreenii pregătesc lansarea, luna viitoare, a noii generații de smartphone-uri Samsung Galaxy S20. Până atunci, pe surse continuă să apară noi informații despre cele trei modele, S20, S20+ și Ultra, ultimul fiind, de departe, cel mai puternic smartphone construit vreodată, relatează GadgetReport.ro

Vedeta evenimentului Unpacked 2020 din 11 februarie va fi, fără îndoială, modelul Samsung Galaxy S20 Ultra, telefon care va include, în premieră, noua cameră de Isocell Bright HMX de 108MP 1/1.33, dezvoltată de Samsung în parteneriat cu Xiaomi.

Telefonul va fi, de asemenea, primul telefon care va avea 16 GB de RAM în versiunea de top, alături de 256/512 GB spațiu de stocare, extensibil cu SDCard de 1 TB, și o baterie de 5000 mAh, care se va încărca ultra-rapid (100% în 74 de minute), la 45W.

Potrivit XDA Developers, dincolo de camera principală 108 MP, rezervată exclusiv modelului Ultra, telefonul va avea o cameră ssecundară de 48 MP cu 10X zoom și o alta, ultra wide, de 12 MP.

CE DOTĂRI VA AVEA SAMSUNG GALAXY S20

Dincolo de specificațiile spectaculoase ale modelului Samsung Galaxy S20 Ultra, celelalte două smartphone-uri ce vor debuta în februarie și vor ajunge pe piață în martie, S20 și S20+, vor avea o cameră principală de 12MP, însoțită de un senzor telephoto de 64MP și o cameră ultra-wide de 12 MP.

Seria Samsung Galaxy S20 va semăna, cel puțin din punct de vedere al designului, cu seria Note10, cu un singur orificiu pentru camera de selfie pe ecran, dar cu un profil mai subtire și mai plat.

Potrivit DigitalTrends, vor fi trei variante de display curved-edge, cea mai mică având 6,2 inchi ( Galaxy S20). Celelalte două versiuni vor avea 6,7 respectiv 6,9 inchi, asociate versiunilor Galaxy S20+ și Galaxy S20 Ultra (SM-G986U)

Samsung Galaxy S20 va fi disponibil, pe piața europeană, cu procesorul Exynos 990, în timp ce în SUA și alte piețe va fi dotat cu Snapdragon 865.

Construit pe arhitectura de 7nm, aceeași folosită și de Huawei pentru Kirin 990, Exynos 990 (9830) va fi mai puternic cu 20% și mai eficient decât actualul Exynos 9820 (2 x ~2.8Ghz Exynos M5, 2 x ~2.3Ghz Cortex A76 si 4 x ~1.9Ghz Cortex A55).

Telefoanele vor include stocare pe UFS 3.0 și vor permite conectivitatea 5G (7350 Mb/s la descărcare, 5100 Mb/s la upload).

Nu este exclus ca pe noile Galaxy S20, sud-coreenii să renunțe la senzorul de amprentă în ecran, criticat pentru nivelul scăzut de Securitate, în favoarea unui sistem de recunoaștere facială 3D, similar celui adoptat de Apple.

Samsung lucrează de ceva vreme la această tehnologie, iar cum noul sistem de operare Android 10 este compatibil cu acest sistem, nu este exclus ca sud-coreenii să îl folosească.

În ceea ce privește autonomia, sud-coreenii vor dota telefoanele cu acumulatori mai mari decât generația din 2019, pentru a putea suporta ecranele de 120 Hz și conectivitatea 5G.

Samsung Galaxy S20 ar putea avea un acumulator de 4,000 mAh, în timp ce Galaxy S20+ și Galaxy S20 Ultra vor fi propulsate de un acumulator de 5000 mAh.

Prețurile vor pleca de la 990 de euro (S20) și vor ajunge la 1300 euro ( Galaxy S20 Ultra)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.