Sârma de aur răsucită printre dinți a fost soluția prin care o aristocrată franceză din secolul al XVII-lea a încercat să nu-și piardă zâmbetul. Misterul din sicriul deschis în 1988 a fost lămurit abia 35 de ani mai târziu, cu ajutorul scanerelor dentare moderne.
În 1988, arheologii au desfăcut un sicriu de plumb din vechiul castel din Laval, în nord-vestul Franței, și au dat peste ceva neobișnuit: o femeie moartă de peste 350 de ani, ai cărei dinți arătau mult mai bine decât s-ar fi așteptat. Îmbălsămarea explica o parte din situație. Restul nu.
Atenția echipei a fost atrasă de un dispozitiv metalic ciudat, înfășurat în jurul dinților. În 1988 nimeni nu avea instrumentele necesare pentru a stabili ce era, exact, și de ce se afla acolo. Așa că întrebarea a fost pusă la păstrare, împreună cu sicriul.
Sârma de aur, văzută în sfârșit cu scanerul 3D
Răspunsul a venit după alți 35 de ani, o generație nouă de scanere dentare și o echipă de arheologi foarte răbdători. Scheletul îi aparținea lui Anne d’Alègre, aristocrată franceză care a murit în 1619, la 54 de ani.
Potrivit unui studiu publicat în 2023 în Journal of Archaeological Science: Reports și prezentat de ScienceAlert, femeia și-a petrecut ultimii ani luptând discret pentru a-și păstra dinții în gură.
O scanare cu fascicul conic — un tip de radiografie tridimensională — a arătat că o sârmă de aur fusese trecută prin mai mulți dinți, strângându-i și fixându-i în poziție. Avea, în plus, un dinte artificial sculptat din fildeș de elefant, nu din fildeș de hipopotam, materialul la modă în epocă.
Nu era doar cochetărie
Anne d’Alègre suferea de o parodontoză severă, forma de boală a gingiilor care slăbește dinții în alveole până când aceștia cad singuri. Sârma de aur avea rolul de a-i cumpăra timp.
„Propunem ideea că obiectivul tratamentului era triplu: terapeutic, estetic și social”, au scris antropologul Rozenn Colleter, de la INRAP — Institutul Național Francez de Cercetări Arheologice Preventive — și colegii săi, în articolul din revistă.
Din păcate, montajul improvizat probabil nu a ajutat, cel puțin nu direct. O astfel de sârmă trebuie restrânsă permanent, iar fiecare ajustare punea presiune suplimentară pe dinții vecini, slăbindu-i și pe ei. Anne d’Alègre știa asta. A continuat oricum.
Instrument european din 1701 folosit la sculptarea protezelor dentare din fildeș. Foto: Wellcome Collection, via Wikimedia Commons, licență CC BY 4.0.
De ce conta atât de mult o gură întreagă
În epocă, un set complet de dinți nu însemna doar confort. Pierderea dinților nu schimba doar felul în care arătai, ci și felul în care erai auzit.
„Dacă pacientul rămâne fără dinți și diform, vorbirea îi devine stricată”, scria Ambroise Paré, medicul regilor Franței în secolul al XVI-lea, citat de autorii studiului.
Pentru Anne d’Alègre, miza era mai mare decât pentru majoritatea. Era o femeie din înalta societate, văduvă de două ori, exact tipul de persoană a cărei față și voce erau evaluate permanent de o societate care lega valoarea unei femei de modul în care se prezenta.
„Dincolo de aspectele strict estetice, montarea unei proteze dentare, în ciuda posibilelor complicații odontologice cunoscute la acea vreme, i-a permis probabil lui Anne d’Alègre să își păstreze un anumit rang social în fața detractorilor”, au notat Colleter și colegii.
O viață petrecută în război și doliu
Anne d’Alègre era hughenotă, adică protestantă franceză, și a traversat Războaiele Religioase din Franța luptând în tabăra protestantă împotriva coroanei catolice.
La 21 de ani era deja văduvă, cu un fiu mic, Guy XX de Laval. Când a izbucnit al optulea război religios, mama și fiul au fost nevoiți să se ascundă, iar regele le-a confiscat pământurile.
Fiul s-a convertit ulterior la catolicism, a plecat să lupte în Ungaria și a murit în bătălie la 20 de ani. Ea i-a supraviețuit, s-a recăsătorit, a rămas din nou văduvă și a murit de boală la 54 de ani, cu dinții încă fixați în maxilar.
Dinții aceia erau însă tociți și uzați, posibil din cauza scrâșnirii sau a încordării maxilarului.
„Am observat că bruxismul constatat la Anne d’Alègre ar putea fi semnul unor stări importante de stres”, au scris cercetătorii. „Dinții ei artificiali nu erau, probabil, doar o cochetărie. Văduviile prin care a trecut au contribuit fără îndoială la anxietatea sa.”
Cât de actuală rămâne problema
Astăzi, parodontoza severă afectează aproximativ un miliard de adulți la nivel mondial, potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Majoritatea nu avem la dispoziție sârmă de aur și fildeș de elefant, dar am putea avea în curând tratamente experimentale capabile să refacă smalțul și să oprească caria fără freză.
Legătura dintre sănătatea orală și starea generală a organismului este, între altele, un subiect de cercetare activ: am scris despre un studiu japonez de amploare care leagă sănătatea dinților de longevitate și despre modul în care starea dinților poate prezice speranța de viață.
Cazul de la Laval arată, în același timp, cât de mult au avansat metodele de investigare. Un obiect care în 1988 nu putea fi nici măcar identificat corect a devenit, trei decenii mai târziu, sursa unei povești complete despre boală, statut social și stres. Un fenomen similar se observă și în alte săpături recente, precum necropola antică din Italia cu copii înmormântați cu centuri de bronz.
Cercetarea a fost publicată în Journal of Archaeological Science: Reports, iar detalii despre proiectele echipei sunt disponibile pe site-ul oficial al INRAP.
