Palatul din Yeha, în nordul Etiopiei, cunoscut ca Grat Be’al Gibri și construit în jurul anului 800 î.Hr., ar fi putut avea o înălțime neobișnuită pentru epoca sa. Cercetători germani au arătat, prin simulări pe calculator, că zidurile lui din piatră armată cu lemn puteau susține o clădire cu mai multe etaje, iar analizele de capacitate portantă publicate de Institutul Arheologic German indică un potențial teoretic de cel puțin 19 niveluri.
Descoperirea contează pentru că schimbă imaginea despre tehnicile de construcție din Cornul Africii acum aproape 2.800 de ani. Ea arată și că o soluție veche, zidul cu grinzi de lemn, este relevantă din nou pentru clădirile înalte de azi.
Ce este palatul din Yeha
Yeha se află în regiunea Tigray, la aproximativ 53 de kilometri vest de Aksum. Palatul Grat Be’al Gibri este considerat cea mai mare construcție cunoscută de acest tip din primul mileniu î.Hr. în sudul Arabiei și nord-estul Africii. Datarea cu carbon-14 îl plasează în jurul anului 800 î.Hr.
Clădirea ocupa o suprafață de circa 60 x 60 de metri. Accesul se făcea printr-un portal monumental, ai cărui stâlpi de aproximativ 10 metri arată că edificiul avea cel puțin trei etaje. Palatul a fost distrus complet de un incendiu încă din Antichitate.
Situl face parte din ansamblul „Patrimoniul cultural din Yeha”, propus de Etiopia în 2020 pe lista indicativă UNESCO, alături de Marele Templu din Yeha și de mai multe necropole săpate în stâncă.
Cum erau construite zidurile
Secretul stă în structura hibridă a pereților. Constructorii au ridicat ziduri din piatră brută și mortar de argilă, în care au inserat la intervale regulate grinzi orizontale de lemn. Pentru grinzi au folosit măslin african și Cordia africana, iar pentru susținerea tavanelor, ienupăr (Juniperus procera).
Grinzile aveau de regulă o secțiune de aproximativ 24 de centimetri. Pe segmentul analizat, peretele avea 3,36 metri înălțime, adică 14 straturi de grinzi, și o grosime de 1,92 metri. Lemnul lega piatra și distribuia încărcarea, asemenea unei armături.
Ce arată noul studiu despre numărul de etaje
Studiul a fost publicat pe 9 iulie 2026 în revista Heritage. Autorii sunt Martin Drieschner, de la Catedra de Statică și Dinamică a Universității Tehnice Brandenburg din Cottbus-Senftenberg, și Mike Schnelle, de la Institutul Arheologic German (DAI). Cercetarea a fost finanțată de Fundația Germană pentru Cercetare (DFG).
Echipa a folosit modelarea cu elemente finite și a testat mai multe valori posibile pentru proprietățile lemnului, care nu pot fi măsurate exact după 2.800 de ani. Concluzia: variația parametrilor lemnului influențează foarte puțin rezultatul, iar o clădire cu mai multe etaje era fezabilă cu acest tip de zid. Rezervele de rezistență arată că prăbușirea a fost provocată de o încărcare excepțională, nu de o construcție greșită.
| Element | Valoare |
|---|---|
| Datare | Circa 800 î.Hr. (carbon-14) |
| Suprafață la sol | Circa 60 x 60 m |
| Stâlpii portalului | Circa 10 m |
| Grosimea zidului analizat | 1,92 m |
| Reconstituire propusă în studiu | Cinci etaje obișnuite și trei niveluri retrase |
| Potențial teoretic (DAI) | Cel puțin 19 niveluri |
A fost palatul un zgârie-nori?
Răspunsul cercetătorilor este prudent. Reconstituirea virtuală prezentată de DAI arată două variante, cu 8 și cu 19 etaje, iar sursele istorice arabe menționează clădiri de până la 20 de niveluri în regiune. Faptul că zidurile puteau susține 19 etaje nu înseamnă însă că palatul chiar a avut această înălțime.
Autorii scriu că nu este sigur că vechii constructori au folosit la limită potențialul structural al zidurilor, dar este cert că știau să ridice clădiri foarte eficiente. Documentația depusă la UNESCO estimează pentru palat o înălțime de circa 27 de metri.
Legătura cu zidurile dacice din România
Principiul pietrei legate cu lemn nu este străin arheologiei românești. Zidurile cetăților dacice din Munții Orăștiei, cunoscute ca „murus dacicus”, foloseau două fețe din blocuri de calcar, cu umplutură între ele, legate prin bârne de lemn fixate în locașuri tăiate în piatră. Soluția era diferită ca execuție, dar avea același scop: lemnul ținea zidul unitar și îi creștea rezistența.
Descoperirile arheologice apar des și pe site, de la Meretneith, femeia care ar fi domnit Egiptul antic ca rege, la noile scanări din mormântul lui Tutankhamon sau la povestea uzurpatorului Regalianus, prezentat ca rudă a lui Decebal. Alte descoperiri găsești pe pagina Arheologie.
De ce contează pentru construcțiile de azi
Institutul Arheologic German subliniază legătura cu prezentul: sistemele de ziduri hibride cu lemn câștigă teren în construcția modernă de clădiri înalte, ca soluție mai sustenabilă și cu emisii mai mici. Cercetările de la Yeha continuă în cadrul proiectului etiopiano-german început în 2009, iar studiul poate fi citit integral, în acces deschis, în revista Heritage.
