Încă din zorii omenirii, oamenii și-au ridicat privirea către bolta înstelată pentru a găsi răspunsuri. S-au născut astfel mii de mituri și legende în jurul constelațiilor, dar o ipoteză științifică recentă și radicală sugerează că una dintre aceste povești ar putea fi mult mai veche decât exodul oamenilor din Africa. Legenda se învârte în jurul Pleiadelor, un grup stelar cunoscut în folclorul românesc drept „Cloșca cu Pui”, pe care numeroase alte culturi de pe glob îl numesc „Cele Șapte Surori”. Cu toate acestea, dacă priviți cerul cu ochiul liber într-o noapte senină, veți distinge doar șase stele. Așadar, unde a dispărut a șaptea soră?
Unde a dispărut a șaptea soră din Pleiade?
Răspunsul la această enigmă rezidă în dinamica universului nostru. Deși suntem tentați să considerăm stelele drept repere imuabile pe cer, ele se deplasează prin spațiu cu viteze amețitoare. Acest fenomen este cunoscut în astronomie sub denumirea de mișcare proprie. Cerul de deasupra noastră nu mai arată la fel cum arăta acum 10.000 sau 100.000 de ani.
În realitate, există chiar mai mult de șapte stele în roiul Pleiadelor. Două dintre cele mai strălucitoare, denumite Atlas și Pleione, s-au apropiat atât de mult din perspectiva Pământului încât astăzi nu mai pot fi distinse cu ochiul liber. Totuși, în urmă cu 100.000 de ani, ele ar fi fost percepute clar ca două corpuri cerești separate. Pe baza acestui fapt astronomic dovedit, un grup de cercetători susține că numele de „Cele Șapte Surori” și legendele sale au o vechime echivalentă.
Cum a dezlegat astronomia modernă un mister preistoric?
Pentru un domeniu atât de speculativ, argumentația științifică este surprinzător de solidă. Astrofizicianul Ray Norris și fiul său, Barnaby Norris, cercetător la Universitatea din Sydney, au decis să verifice această teorie. Utilizând datele de înaltă precizie furnizate de telescopul spațial european Gaia, aceștia au simulat mișcarea astrelor înapoi în timp. Ei și-au dorit să vadă exact cum arătau Pleiadele pentru primii reprezentanți ai speciei Homo sapiens.
Rezultatul a confirmat suspiciunile. Stelele Atlas și Pleione erau despărțite de o distanță unghiulară mult mai mare în urmă cu 100.000 de ani. În acel cer ancestral, grupul stelar ar fi apărut observatorilor umani sub forma a șapte lumini distincte. Pe măsură ce mileniile s-au scurs, ele au convers vizual. Acest detaliu oferă o dată de pornire elegantă pentru formarea mitului. Dacă povestea „Celor Șapte Surori” a apărut atunci când chiar se vedeau șapte stele, acest lucru explică perfect de ce un număr uriaș de culturi împărtășesc o narațiune similară.
De ce mitul vânătorului Orion apare pe mai multe continente?
În cultură după cultură, Pleiadele sunt ancorate în tradiții specifice, dar uimitor de asemănătoare. În mitologia greacă, ele sunt fiicele titanului Atlas, hăituite de un vânător sau de un grup de bărbați asociați cu constelația Orion. Comunitățile berbere din Africa de Nord le numesc „fiicele nopții”. Ele sunt menționate în Talmud, în mitologia celtică, în legendele arabe și sunt asociate cu soțiile celor Șapte Înțelepți în tradiția hindusă.
Ceea ce este cu adevărat fascinant este că tradițiile aborigene australiene păstrează o poveste aproape identică cu cea grecească. În aproape toate relatările, aparținând unor popoare complet diferite, este vorba explicit despre șapte surori. Miturile și legendele nu pot fi considerate știință exactă, dar o asemenea diversitate dublată de o coerență narativă excepțională cere o explicație. Teoria unei origini comune de acum 100.000 de ani explică absolut totul. Mai mult, trebuie luat în calcul un detaliu istoric major. Popoarele aborigene australiene au avut foarte puțin contact, sau chiar deloc, cu restul planetei timp de cel puțin 50.000 de ani.
Pot supraviețui poveștile umane timp de 4.000 de generații?
Implicațiile descoperirii sunt pur și simplu uluitoare. Teoria ar însemna că această poveste a fost transmisă pe cale orală, din generație în generație, timp de aproximativ 4.000 de generații. Un astfel de fenomen spulberă ipotezele anterioare referitoare la tradiția orală. Majoritatea istoricilor credeau până acum că narațiunile se dizolvă și își pierd sensul după doar câteva mii de ani. Noua descoperire sugerează că o civilizație își poate menține coerentă o poveste, exclusiv prin mijloace culturale, pentru perioade de timp mult mai vaste.
Desigur, în comunitatea științifică nu lipsește scepticismul. Unii experți recomandă prudență și sugerează să nu acordăm prea multă greutate acestor coincidențe. Ei subliniază lipsa dovezilor directe și menționează că studiile asupra culturilor umane antice sunt rareori clare. Există mereu posibilitatea ca diversele popoare să fi împrumutat poveștile de la vecini. De exemplu, în Lituania, Pleiadele nu sunt asociate cu niște surori, ci iau forma unei site furate de diavol de la zeul tunetului. Din acest unghi, răspândirea legendei ar semăna mai degrabă cu un tufiș încâlcit de împrumuturi culturale.
Cu toate acestea, există mecanisme dovedite prin care culturile pot conserva narațiuni pe termen lung. Multe populații indigene utilizează astăzi ritmul și cântecul ca un fel de sistem natural de corectare a erorilor. Dacă schimbi un cuvânt dintr-un poem recitat, metrica se rupe. Povestea nu poate fi spusă oricum, ci trebuie învățată și reprodusă în mod „corect”, altfel nu mai funcționează. În plus, arta povestirii oferea un statut social privilegiat, iar transmiterea exactă a miturilor constituia un rit de trecere vital.
Cei doi cercetători și-au detaliat ipoteza într-o carte, subliniind însă că aceasta nu pretinde a fi o dovadă definitivă. Există prea multe aspecte deduse logic, iar unele legături rămân încă fragile. S-ar putea să nu avem niciodată certitudinea că această teorie este complet adevărată.
Cu toate acestea, ideea rămâne captivantă. Oamenii moderni coboară dintr-o populație care a trăit în Africa, înainte de a-și începe migrația masivă către fiecare colț al planetei acum 100.000 de ani. Să fi spus acest grup străvechi aceeași poveste pe care o auzim și azi? Și-au purtat oamenii miturile cu ei, pe măsură ce au călătorit din Australia până în Europa și America de Nord? Rămâne o posibilitate fascinantă, care ne leagă direct de primii visători ai planetei.
