Seful operatiunilor din Europa ale retelei de socializare Facebook, Joanna Shields, paraseste compania pentru a se alatura unui proiect sustinut de Guvernul britanic, care urmareste crearea in Londra a unei replici a Silicon Valley din SUA.
Tech City Investment Organisation a fost infiintata in aprilie 2011 pentru a atrage investitii intr-o regiune din estul Londrei si pentru a sustine extinderea firmelor aflate la inceputul activitatii, potrivit Economics Times, citat de Ziare.com
Din proiect fac parte si companiile Cisco, Google si Intel.
„Succesul Tech City arata ce se poate intampla atunci cand sustinem unele din cele mai inovatoare companii sa creasca”, a spus premierul britanic, David Cameron.
Shields, care se va alatura proiectului in ianuarie, a anuntat ca va incerca sa transforme Londra in principala locatie tehnologica a lumii.
Plecarea ei reprezinta o lovitura pentru Facebook, in contextul in care grupul american incearca sa calmeze ingrijorarile actionarilor, dupa rezultatele dezamagitoare ale listarii companiei pe Wall Street in mai.
Temerile legate de incetinirea ritmului de crestere a veniturilor au determinat injumatatirea pretului actiunilor Facebook.