iPhone 8, cu bune şi rele. Merită sau aşteptăm să ajungă iPhone X în magazine?

Îţi place? Dă
şi

iphone 8 20170927_171400-1024x768

iPhone 8 este cel mai nou şi cel mai performant smartphone lansat de Apple în 2017. O performanţă doar de moment pentru că, din noiembrie, va debuta în magazine iPhone X. De ce am cumpăra iPhone 8 şi să nu aşteptăm lansarea iPhone X, telefon care, din multe puncte de vedere, este mult mai spectaculos decât modelul ajuns şi în magazinele de la noi? Merită iPhone 8? Este îndeajuns de performant încât să nu regretăm aşteptarea iPhone X? GadgetReport.ro a testat iPhone 8 şi vă oferă câteva argumente pro şi contra care vă pot ajuta să faceţi alegerea în cunoştinţă de cauză.

iPhone 8 şi iPhone 8 Plus înregistrează cele mai slabe precomenzi, în SUA, din ultimii ani. Spre deosebire de generaţiile anterioare, cele două telefoane nu au stârnit entuziasmul fanilor, iar Apple s-a trezit într-o situaţie fără precedent. A rezervat spaţii importante de producţie pentru noile telefoane şi acum se vede nevoită să-şi schimbe fundamental strategia.

iphone 8 20171002_174656-1024x768Lansarea, iPhone 8 la pachet cu iPhone X a făcut ca mulţi dintre potenţialii clienţi să prefere să aştepte lansarea modelului 10, diferenţa de look fiind evidentă.

Faţă de iPhone X, iPhone 8 pare un telefon depăşit din punct de vedere moral. Chiar dacă vine cu noua carcasă de sticlă, cu aspect premium, telefonul nu reuşeşte să schimbe senzaţia de deja vu. Parcă e un iPhone 7 puţin cosmetizat.

Dimensiunile telefonului sunt identice, ecranul este acelaşi LCD de 4,7 inchi, rezoluţia este similară, iar True Tone-ul nu reuşeşte să ofere, la prima vedere, un plus semnificativ.

IPHONE 8, DEJA VU

Cu toate acestea, nu este chiar aşa. Faţă de iPhone 7, noua generaţie a progresat destul de mult. Ecranul cu True Tone adaptează luminozitatea şi culorile în funcţie de ambient. Dincolo de imaginile mai naturale de pe ecran, consumul de energie este mai scăzut, iar acest lucru influenţează în sens pozitiv autonomia telefonului.

Bateria de pe iPhone 8 ţine mai mult. În testele făcute de noi a depăşit o zi, în timp ce iPhone 7 abia se descurcă 8-10 ore. Performanţa se datorează şi noului procesor, A11 care, dincolo de faptul că oferă o experienţă de utilizare ireproşabilă, consumă mai puţină energie.

iphone 8 20171001_082111-e1507013017921-600x800Împreună cu memoria de 2 GB, procesorul se descurcă ireproşabil în noul sistem de operare iOS 11, iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Dacă mai era nevoie, testele au demonstrat că procesorul mobil este cel mai rapid din piaţă, exploatând în mod excelent sistemul de operare iOS.

Astfel că, din punct de vedere hardware, iPhone 8 este ireproşabil. iPhone X are acelaşi procesor, doar că vine cu 3 GB de RAM. Contează? Depinde la ce folosiţi telefonul. Pentru un user normal, interesat mai ales de browsing şi de fotografie, diferenţa va fi insesizabilă.

IPHONE 8, TELEFONUL BIBELOU

Dincolo de performanţa hardware, noul iPhone 8 se remarcă prin carcasa de sticlă. Apple a recurs la panourile de sticlă pentru a putea oferi, în sfârşit, încărcarea wireless.

Pus în orice tip de încărcător wireless, inclusiv în cele de la Samsung (vezi în review-ul video GadgetReport.), telefonul se încarcă fără probleme. Diferenţă faţă de modelele de top Samsung este că nu se încarcă rapid prin acest sistem.

Îi trebuie un încărcător fast charging normal, cu fir, pentru a face acest lucru. Iar acest încărcător lipseşte din pachet. Telefonul vine cu un încărcător standard, cu toate că bateria beneficiază de fast charging. În stilul inconfundabil al Apple de a încerca să mai vândă şi ceva accesorii.

Cert este că, dacă vreţi să încărcaţi iPhone 8 wireless, puteţi folosi chiar şi un încărcător ieftin, de 100 de lei, cum este cel prezentat în review-ul video GadgetReport.ro

Panoul de sticlă vine cu problemele obişnuite, pe care le avem de ani de zile la telefoanele de top Samsung. iPhone 8 a devenit extrem de fragil. Dacă îl scapi din mână, rişti să-i spargi sticla, iar panourile vor avea, cu siguranţă, un preţ pe măsura brandului, adică de minim 1000 de lei.

Apple o ia astfel pe urmele Samsung care, în ultimii ani, a câştigat semnificativ din Service, pentru că şi telefoanele sud-coreenilor sunt extrem de fragile.

Sticla care îmbracă noul iPhone 8 mai are un inconvenient. Este un adevărat aspirator de amprente. Chiar şi după câteva minute de folosit, telefonul pare murdar, transpirat. Aşa că va trebui să-l ştergi tot timpul, mai ceva ca pe ochelari.

IPHONE 8, IMAGINI EXCELENTE

iPhone 8 vine cu aceleaşi camere de 7 MP respectiv 12 MP de pe iPhone 7. Pe hărtie, specificaţiile sunt identice. Însă există o diferenţă semnificativă în privinţa performanţei.

Apple a lucrat la software-ul care optimizează senzorii, astfel că imaginile sunt mai bune. Poate fi o iluzie pentru că, puse cap la cap, două imagini cu iPhone 7 şi iPhone 8 sunt aproape identice.

Performanţa se simte însă mai ales la capitolul video, imaginile captate fiind semnificativ mai bune, fără întreruperi, fără pierderi de culoare. Apple oferă, în premieră, şi înregistrare la 60 fps, un standard la care telefoanele cu care concurează încă visează.

Per ansamblu, imaginile, fie foto sau video, sunt naturale, echilibrate, culorile sunt bine definite, iar diferenţa faţă de camerele de pe S8 sau Note8 este semnificativă.

Flagship-urile sud-coreenilor captează imagini mai colorate, câteodată artificiale, în timp ce iPhone-ul se aprope cel mai mult de realitate, de culorile reale. Performanţa va fi, probabil, şi mai bună pe iPhone X, cu a sa cameră duală.

IOS 11, O EXPERIENŢĂ NATURALĂ

Software-ul care propulsează iPhone 8 este, fără îndoială, superior Android-ului. Dincolo de restricţiile clasice legate de folosirea aplicaţiilor din afara ecosistemului Apple, iOS-ul 11 se mişcă ireproşabil, aplicaţiile se deschid rapid, iar senzaţia de uşurinţă în folosire este predominantă.

iphone 8 20170927_171312-1024x768Android-ul plusează la multe capitole, de la costumizare la libertatea de a instala aplicaţii din afara ecosistemului Google, însă nu reuşeşte, pentru moment să atingă nivelul de stabilitate software oferit de iOS 11.

Asta poate pentru că Android-ul nu este gândit şi dezvoltat pentru un anumit telefon, căruia să-i optimizeze resursele. Fiecare productor de telefoane, de la Samsung la HTC şi LG, încearcă să-şi adapteze software-ul şi, de multe ori, experienţa nu este tocmai ireproşabilă.

IPHONE 8, ARGUMENTE PRO ŞI CONTRA

Cui se adresează, până la urmă iPhone 8? Dacă aveţi un iPhone 4, 5 sau chiar 6, progresul este unul evident şi upgrade-ul este unul logic şi natural. Chiar şi pentru cei care au iPhone 7, telefonul reprezintă un pas înainte, chiar dacă nu atât de semnificativ ca în cazul iPhone X.

iphone 8 20170927_171336-1024x768Procesorul mai puternic, camera optimizată, încărcarea wireless sunt argumente importante mai ales pentru cei care nu vor un ecran mai mare, cel de 4,7 inchi considerându-l suficient.

Pentru cei care vor să fie în trend, iPhone X reprezintă alegerea logică. Progresul este evident, de la ecranul întins pe toată suprafaţa frontală a telefonului, la camera duală, deblocarea cu imaginea feţei şi bara virtuală de comenzi. Preţul este însă pe măsură, de peste 1000 de euro.

Pentru cine se uită la preţ, iPhone 8 şi iPhone 8 Plus reprezintă variante mai bune. Cine vrea mai mult, trebuie să aştepte. Cum Apple are probleme de producţie, iPhone X l-am putea vedea în magazinele din România cel mai devreme în sezonul de shopping de Crăciun.

Cele mai pesimiste prognoze estimează că iPhone X va ajunge pe piaţă abia la primăvară, pentru că Apple va încerca, în prima fază, să acopere cererea uriaşă din pieţele dezvoltate, în primul rând din SUA.

DISPONIBILITATE SI OFERTE

Dacă vreţi să cumpăraţi iPhone 8 sau iPhone 8 Plus, le găsiţi în stocuri suficiente la Evomag.ro. iPhone 8 cu spaţiu de stocare de 64 GB costă 3799 lei, iar varianta de 256 de GB costă 4599 lei. iPhone 8 Plus este vândut, în cadrul unei promoţii speciale, la preţul de 4299 lei (64 GB), respectiv 5099 lei (256 GB). Detalii despre oferte aflaţi de AICI.

Scrie un comentariu