Continuă promoţiile de început de an pe site-urile de profil din China. Dacă vă doriţi un telefon, o tabletă sau un smartwatch, este momentul în care aveţi şansa să prindeţi unul la promoţie. Un astfel gadget, foarte interesant, este smartphone-ul Ulefone Power, un telefon cu dotări excelente şi un preţ de lansare de numai 179,99 dolari.
Ulefone Power vine cu un ecran de 5,5 inchi Full HD, rotunjit pe margini 2.5D, acoperit cu Corning Gorilla Glass 3 şi prins într-o carcasă cu margini metalice şi capac dintr-un poliuretan care nu alunecă din mână.
Telefonul chinezesc rulează un Android 5.1 cu ajutorul unui procesor MTK6753 64bit Octa Core, tactat la 1.3GHz şi a 3 GB de RAM.
Ulefone Power are un spaţiu de stocare de 16 GB, care poate fi extins prin card până la 128 GB.
Dincolo de profilul cu iz premium şi specificaţiile tehnologice optime pentru o experienţă Android fără probleme, telefonul include câteva dotări demne de zona de flagship.
Ulefone Power intră, astfel, pe internetul mobil la viteze 4G şi se conectează la wireless prin 802.11a/b/g/n/ac, adică suportă şi viteze gigabyte. Telefonul are pe laterală o tastă smart, care permite accesarea camerei foto şi a software-ului care înregistrează vocea.
Ulefone Power are o cameră de selfie de 5 MP, cu unghi larg de vizualizare, şi un senzor principal Sony IMX214 de 13 MP, cu dual flash şi o deschidere de 1.8 pentru imagini cât mai ample şi un autofocus de 0,3 secunde.
Mai mult, telefonul are pe spate un scaner de amprentă, iar pe margine un senzor cu infrarosu care permite folosirea gadgetului pe post de telecomandă pentru televizor şi alte gadgeturi, inclusiv cele care funcţionează pe bluetooth.
Un alt atuu important al acestui telefon este acumulatorul gigant, de 6500 mAh, care îi asigură o autonomie de 4 zile şi de 75 de zile în standby.
Telefonul are încărcare rapidă, pe două canale, astfel că în numai 5 minute ajunge la destulă energie cât pentru 2 ore de convorbire. Iar dacă îl pui în priză jumătate de oră, ai autonomie pentru o zi.
Telefonul este vândut în trei variante, Dark Blue, Silver White şi Wooden, pe Everbuying.net, la preţul de 179,99 dolari.