Telekom Romania va oferi clientilor cele mai noi modele Apple, iPhone 7 si iPhone 7 Plus, incepand cu data de 23 septembrie. Utilizatorii Telekom pot plasa precomenzi pentru iPhone 7 şi iPhone 7 Plus incepand cu data de 16 septembrie, pe site-ul www.telekom.ro.
Astfel, Telekom le va oferi clientilor cel mai performant iPhone de pana acum, cu noua camera foto cu sisteme avansate, cea mai lunga durata de viata a bateriei cu care a fost vreodata dotat un iPhone, rezistenta la apa si la praf. Mai multe informatii despre noile dispozitive iPhone gasiti pe site-ul companiei www.apple.com/iphone.
Şi ceilalţi operatori de telefonie, Orange, Vodafone, RCS&RDS şi magazinele de profil vor lansa, probabil, noile iPhone 7 şi iPhone 7 Plus tot pe 23 septembrie. Precomenzi pentru iPhone 7 vor fi onorate, cel mai probabil, tot din 16 septembrie.
În materie de preţuri, nu putem decât specula că iPhone 7 va costa, în versiunea de bază, 649 euro (2920 lei), iar iPhone 7 Plus 769 euro (3460 lei). Nu este exclus, însă, ca preţurile să fie ceva mai mari, având în vedere adaosurile practicate de retailerii români, astfel că iPhone să fie vândut la 2999-3200 lei, iar iPhone 7 Plus la 3499-3700 lei.
Preturile pentru SUA pornesc de la 649 dolari pentru iPhone-ul 7 cu ecran de 4,7 inci si de la 769 dolari pentru iPhone 7 Plus.
Cel mai probabil, Orange, Vodafone şi Telekom vor lansa pachete speciale de abonament pentru noile telefoane, care vor include posibilitatea de a cumpăra telefoanele în rate sau în sistem buyback.