Noua emisiune auto „The Grand Tour”, realizată de foştii realizatori ai „Top Gear” de pe BBC, a devenit piratat program de televiziune din istorie, după ce a acumulat aproape 19 milioane de descărcări pentru primele 3 episoade. Precedentul record era deţinut de Game of Thrones, relatează GadgetReport.ro
Potrivit datelor companiei Muso, care realizează statistici pentru conţinutul piratat, primul episod The Grand Tour a fost descărcat de 7.9 milioane de ori de pe site-urile de torrente, în timp ce al doilea episod s-a oprit la pragul de 6.4 milioane de descărcări. Cel de-al treilea episod, care a fost difuzat în 5 decembrie, a acumulat la rândul său 4.6 milioane de descărcări, astfel că în total cele 3 episoade au avut 18.9 milioane de descărcări.
Aceste date pot fi însă justificate şi prin faptul că platforma Amazon Prime este mai puţin accesibilă, întrucât presupune plata unui abonament anual de 100 de dolari în Statele Unite sau de 10,99 dolari/lună. Pentru a testa serviciul, utilizatorii primesc două zile de acces gratuit la oferta de filme, seriale şi producţii muzicale.
Începând din această lună, Amazon Prime va putea fi accesată din 200 de ţări, inclusiv în România.
Pentru Amazon, The Grand Tour a devenit principalul program de pe serviciul de televiziune online Amazon Prime, înregistrând un adevărat record de audienţă, de câteva milioane de telespectatori.
Amazon a precizat că, în ziua premierei, a înregistrat cei mai mulţi noi clienţi de la lansarea serviciului Amazon Prime Video.
Pentru gigantul Amazon, datele vin să susţină înţelegerea estimată la 250 de milioane de dolari cu Jeremy Clarkson şi echipa sa.
Cei trei realizatori TV, Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May, au părăsit BBC după ce Jeremy Clarkson a fost dat afară pentru că s-a certat cu echipa tehnică. Între timp, Jeremy Clarkson a ajuns la o înţelegere cu tehnicianul BBC pe care l-a agresat, oferindu-i acestuia 100.000 de lire sterline pentru a scăpa de acuzaţiile de discriminare rasială şi injurii.
CITEŞTE ŞI:
https://gadgetreport.ro/gadgetreport-talks/jeremy-clarkson-ironii-la-adresa-romanilor-grand-tour/