Volkswagen Brazilia a lansat primele imagini și informații cu SUV-ul coupe Volkswagen Nivus, model care va concura Renault Duster pe piața sud-americană și, ulterior, va lupta de la egal cu Dacia Duster, în Europa. Prețul mașinii pleacă de la 13.300 euro, unul foarte bun.
Noul SUV coupe Volkswagen Nivus seamănă, din multe puncte de vedere, cu T-Cross, SUV-ul coupe pe care germanii îl au acum la vânzare în Europa dar și pe alte continente.
Nivus este dezvoltat pe platforma MQB (varianta low-cost), având o lungime de 4.266 milimetri şi un ampatament de 2.566 milimetri. Altfel spus, Nivus este mai lung cu 67 mm decât T-Cross și vine cu un aspect important – are un portbagaj mai spațios: 415 litri. T-Cross are 373 de litri.
VW Brazilia nu a oferit încă detalii despre motorizările disponibile din 2021, dar se pare că, între altele, va fi utilizat şi un motor pe benzină de un litru care va avea versiuni de 115 cai putere (cu cutie manuală) şi 128 de cai putere (cu transmisie automată).
În cee ace privește interiorul, Volkswagen Nivus include sistemul multimedia Volkswagen Play, dezvoltat integral de reprezentanța din Brazilia. Acesta utilizează un ecran cu diagonală de 10.1 inch și este compatibil cu sistemele Android Auto și Apple CarPlay, însă doar ultimul este disponibil inclusiv prin wireless.
La capitolul dotări, suv-ul coupe se remarcă prin sistemul Adaptive Cruise Control, rezervat până acum doar modelelor superioare, aerul condiționat automat, sistemul de stabilitate și cele șase airbag-uri.
Pe lista dotărilor standard se mai află senzorii de parcare, stopurile LED și, opțional, oglinzi electrice, senzori de ploaie și de lumină și camera video de marșarier.
Prețurile pentru Volkswagen Nivus vor pleca de la 79.900 de reali brazilieni, echivalentul a 13.300 euro, pentru versiunea 200 TSI. Gamele superioare, Comfortline și Highline, vor ajunge să coste între 15.000 și 18.300 de euro, prețuri foarte bune pentru un astfel de model.
Volkswagen afirma că Nivus va fi comercializat pe piața europeană începând din 2021, însă germanii nu au anunțat o dată concretă. Potrivit specialiștilor, dacă va ajunge în Europa, modelul ar putea fi vândut cu numele Volkswagen T-Sport și va prelua motorizările disponibile în prezent pe T-Cross.
Nu este exclus ca modelul să ajungă în Europa sub brandul Jetta, mai cu seamă că Volkswagen a anunțat deja că va aduce pe piața europeană modelele care vor concura cu Logan 3 și Sandero 2020, mașini ce vor debuta la toamnă.
Cert este că oferta pentru Nivus va fi una care va pune pe gânduri pe clienții țintă ai Dacia Duster sau pe cei al viitorului model Dacia Arkana.
Volkswagen Jetta. Modelele ieftine care vor concura Dacia Logan
Dacia Arkana, surprins pe străzile din România. Noi informații despre primul SUV coupe