Portalul IT&C Engadget şi testerii de la The Wirecutter au încercat să afle care este cea mai bună tastatura bluetooth, din punct de vedere al raportului preţ-calitate. Au testat 25 de modele de tastaturi, iar rezultatul este unul cel puţin surprinzător – cel mai bun gadget este un produs care costă 130 de lei, relatează GadgetReport.ro
Testul a luat în calcul câteva aspecte importante, precum calitatea carcasei şi a tastelor, ergonomia, puterea semnalului bluetooth, prezenţa opţiunilor multimedia şi, nu în ultimul rând, preţul produselor.
În urma testului, Engadget şi testerii de la The Wirecutter au ajuns la concluzia că cea mai bună tastatura bluetooth este modelul Logitech K380 Multi-Device Bluetooth, un gadget comercializat şi în România la preţuri între 130 şi 350 de lei, în funcţie de magazin. Modelul il puteti cumpara si de AICI.
Potrivit testerilor, modelul ieşit câştigător are cea mai bună tastatură, atât din punct de vedere al calităţii tastelor cât şi a erogonomiei.
„ K 380 este confortabilă, compactă, ieftină şi are o autonomie pe care o poţi măsura în ani”, afirmă cei de la The Wirecutter.
„ Logitech K380 Multi-Device Bluetooth Keyboard nu este nici prea mare şi nici prea grea pentru a o putea transporta oriunde, într-un bagaj. Tastatura bluetooth confortabilă atunci când o foloseşti intensiv, şi are un unghi foarte bun de apăsare a tastelor”, au mai spus aceştia.
Tastele au o formă concavă şi răspund instantaneu la comenzi. Un alt argument pentru care tastatura bluetooth K380 a fost desemnată cea mai bună îl reprezintă autonomia excelentă. Modelul K380 include două baterii AAA, iar consumul de energie este unul atât de redus încât acestea pot să ţină până la 2 ani.
Un alt avantaj al modelului Logitech K380 este compatibilitatea atât cu Windows cât şi cu Mac, tastatura recunoscând automat ambele sisteme de operare.
Ce alte tastaturi s-au mai clasat pe primele locuri in clasament aflati de AICI.