Cine nu îşi pune dorinţe, nu îşi stabileşte obiective, care trăieşte de pe o zi pe alta, are numai de pierdut. Cum să faci ca 2022 să fie un an bun, cu realizări pe măsură? Iată câteva reguli esenţiale, expuse de cercetătorii de la Universitatea din Berlin.
Potrivit experților, atunci când îţi faci planurile pentru 2022, nu îţi pune obiective imposibile. Nu e rău să duci ambiţia la extremă, să vrei totul, însă e bine să ai planuri rezonabile. Mai bine să îţi stabileşti obiective mici, dar tangibile, decât să ajungi să trăieşti deziluzii.
Evită planurile categorice. Dacă, de exemplu, ţi-ai pus în plan să mergi de trei ori la sală pe săptămână, îţi garantez că la un moment dat nu te vei putea ţine de program. Aşa că mai bine impuneţi să mergi de câte ori ai timp liber. Sfatul e valabil pentru orice tip de activităţi.
Foloseşte paşii mici, dar siguri, în tot ceea ce faci. De exemplu în carieră. Dacă vrei să câştigi mai bine, nu te duce şi cere vehement asta angajatorului. Încearcă, prin acţiunile tale zilnice, prin muncă şi studiu, să îi câştigi treptat încrederea şi să devii un angajat de bază.
Uită de negativism! Dacă o să te lamentezi că n-ai nicio şansă să îţi meargă mai bine, că nu poţi fii fericit, încearcă să elimini gândurile negre. Şterge cu buretele tot ce a fost până acum şi gândeşte-te cu optimism, la viitor. Caută bucuria în lucrurile mici.
Deschide ochii la ceea ce se întâmplă în jurul tău! Sunt momente în care suntem atât de preocupaţi de ceea ce facem, încât uităm să privim adevărata realitate! Vei descoperi oameni, locuri, fapte, ponturi care te vor ajuta să trăieşti mai bine. Priveşte oamenii în ochi, ascultă-i, încearcă să-i înţelegi, să-i ajuţi, şi vei fi, cu siguranţă, răsplătit pe măsură.